
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări de vreme severă pentru finalul anului 2025. Meteorologii anunță fenomene extreme, inclusiv viscol puternic și ninsori consistente, care vor afecta mai multe regiuni ale țării.
Conform prognozei actualizate, ultimele zile din an vor aduce condiții dificile, în special în zonele montane înalte din Carpații Meridionali și de Curbură, dar și în alte 12 județe.
Pentru ziua de sâmbătă, 27 decembrie, specialiștii avertizează că vântul se va intensifica în est, sud-est și sud-vest, cu viteze cuprinse între 40 și 60 km/h, accentuând senzația de frig. La munte, rafalele vor fi mult mai puternice, depășind 70-90 km/h, ceea ce va duce la viscolirea zăpezii.
În regiunile Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, sunt prognozate ninsori până pe data de 29 decembrie. Se va depune un strat de zăpadă de 5-10 cm. Situația va fi mai severă în Carpații Meridionali și Orientali, unde stratul de zăpadă poate atinge 15-20 cm, iar pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș.
Un Cod galben este deja activ de sâmbătă dimineață, de la ora 10:30, fiind valabil până la ora 23:00. Acesta vizează Carpații Meridionali și de Curbură, unde vântul va sufla cu 60-80 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor ajunge la 90-110 km/h. Intensificări ale vântului, de 50-70 km/h, se vor înregistra și în Moldova, vestul Olteniei, precum și în nordul și estul Dobrogei.
O a doua avertizare de Cod galben va intra în vigoare începând cu 28 decembrie și va fi valabilă până pe 29 decembrie. Aceasta vizează Maramureșul, Transilvania, Moldova și Dobrogea. În aceste zone va ninge viscolit, vântul va avea viteze de 50-70 km/h, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, între 10 și 20 cm.
De asemenea, vântul va prezenta intensificări și în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, cu viteze de 50-70 km/h, notează Cancan.ro.