BREAKING
NEWS

Denisa rupe tăcerea după moartea iubitului la Buzău. Acuzații grave la adresa medicilor: Am nevoie să vă treziți

Tragedia de la Buzău, unde un tânăr pe nume Gabriel și-a pierdut viața în urma unei fracturi de femur, continuă să provoace ecouri puternice. Partenera acestuia, Denisa, traversează momente cumplite și caută răspunsuri privind modul în care a fost tratat iubitul ei.

Tânăra în vârstă de 23 de ani a decis să facă publice suferința și nemulțumirile sale, acuzând personalul medical de neglijență. Aceasta afirmă că se lovește de refuzuri constante în încercarea de a elucida circumstanțele decesului și simte că duce o luptă inegală pentru aflarea adevărului.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Denisa și-a exprimat durerea și dezamăgirea față de cei în care Gabriel își pusese speranța.

„Cândva ne rugam împreună, Babi… Nu plecai fără crucea ta la gât și ce grea ți-a mai fost. Nu mai am putere, nu mai pot să văd cum se închid uși peste tot și nimeni nu m-a auzit nici atunci, nici acum. Nici pierderea ta definitivă nu o pot digera. Dumnezeu a greșit permițând acestor oameni să-ți fie călăi când aveai toată speranța în ei”, a scris aceasta pe Facebook.

Cei doi formau un cuplu de șapte ani, o relație care a rezistat multor încercări, însă care s-a încheiat brusc și tragic. Acum, Denisa face un apel disperat către oricine deține informații din interiorul spitalului sau a fost martor la evenimente, cerându-le să rupă tăcerea.

„Oameni buni, pentru cine are o urmă de curaj, pentru cineva din interior care mă crede sau a văzut ce am văzut și eu, vă rog, vă implor: de ieri se dă o luptă grea și am nevoie să vă treziți conștiința, să fiți lângă noi cu toată puterea. Ieșiți la lumină, vă rog, în numele lui”, a mai transmis Denisa Avram, conform sursei citate, Kanal D.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!