
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă serie de atenționări privind instabilitatea atmosferică, valabile pentru finalul acestei săptămâni. Meteorologii anunță precipitații mixte în majoritatea regiunilor, ninsori consistente la munte și intensificări susținute ale vântului.
Intervalul vizat de noile avertizări începe joi, la ora 10:00, și se încheie vineri, la ora 10:00, fenomenele cuprinzând aproape toată țara.
Potrivit informațiilor centralizate, precipitațiile vor predomina sub formă de ploaie în zonele joase, însă, pe parcursul nopții de joi spre vineri, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare, în special în Moldova și estul Transilvaniei. În aceste zone, temperaturile scăzute favorizează formarea poleiului, ceea ce poate crea dificultăți majore în trafic.
Cantitățile de apă vor fi însemnate. În sudul și estul țării se estimează acumulări de 10 – 20 de litri pe metru pătrat. Situația va fi mai dificilă în nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, unde valorile vor urca spre 25 – 35 de litri pe metru pătrat.
În județele Prahova, Buzău și Vrancea, ploile vor fi abundente, existând riscul ca izolat să se acumuleze peste 40 – 50 de litri pe metru pătrat.
La munte, iarna își intră în drepturi. La altitudini de peste 1.500 de metri, în special în grupele montane din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna, va ninge consistent. Stratul nou de zăpadă care se va depune va avea grosimi cuprinse între 15 și 30 de centimetri, informează redactia.ro.
Vântul va reprezenta un factor de risc suplimentar. În general, rafalele vor atinge viteze de 40 – 50 km/h, însă în vestul țării, cu precădere în Caraș-Severin și Timiș, intensificările vor ajunge la 50 – 70 km/h.
În zonele înalte, în Carpații Meridionali și Munții Banatului, vântul va sufla cu viteze de 90 – 100 km/h, viscolind puternic zăpada și reducând vizibilitatea sub 100 de metri.
Autoritățile recomandă șoferilor prudență maximă la volan, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea deplasărilor în zonele montane afectate de viscol, dacă nu este strict necesar. ANM precizează că va monitoriza evoluția fronturilor atmosferice și va actualiza avertizările, inclusiv prin mesaje nowcasting, dacă fenomenele devin periculoase pe termen scurt.