BREAKING
NEWS

S-a terminat! Motivul scârbos pentru care Japonia a anulat festivalul cireșilor: „Își făceau nevoile în curți”

Evenimentul dedicat cireșilor înfloriți, organizat anual într-un oraș nipon de la poalele Muntelui Fuji, a fost anulat de autorități, care susțin că nu mai pot gestiona valul uriaș de vizitatori, relatează Digi24, citând BBC. Potrivit oficialilor din Fujiyoshida, aglomerația a provocat blocaje în trafic și probleme de mediu, iar localnicii s-au plâns de incidente grave, inclusiv turiști care au intrat pe proprietăți private pentru a-și face nevoile.

Regiunea este extrem de căutată primăvara, oferind spectacolul cireșilor înfloriți cu silueta vulcanului Fuji pe fundal. Totuși, primarul a avertizat că acest peisaj idilic pune în pericol „viața liniștită a cetățenilor”, subliniind îngrijorarea administrației: „Avem un puternic sentiment de criză”.

Edilul Shigeru Horiuchi a oficializat decizia de oprire a evenimentului marți. „Pentru a proteja demnitatea și mediul de viață al cetățenilor noștri, am decis să punem capăt festivalului care se desfășoară de 10 ani”, a declarat acesta.

Inițiativa a debutat în aprilie 2016, când parcul Arakurayama Sengen a fost deschis publicului larg pentru sezonul sakura. Zona, celebră pentru pagada sa și priveliștile panoramice, a devenit rapid un punct de atracție major pentru fotografii „instagramabile”.

Deși autoritățile au dorit inițial crearea „unei atmosfere pline de viață în zonă”, succesul a devenit copleșitor. Oficialii susțin că afluxul de oameni a „crescut dramatic, depășind capacitatea orașului și ducând la un turism excesiv, care are un impact grav asupra mediului de viață al locuitorilor locali”. În prezent, în perioada de înflorire, orașul primește zilnic până la 10.000 de oaspeți.

Explozia numărului de turiști este pusă pe seama unor „factori precum yenul slab și popularitatea explozivă alimentată de rețelele sociale”.

Comportamentul vizitatorilor a devenit o problemă majoră pentru comunitate. Rapoartele autorităților arată că străinii „deschideau ușile caselor private fără permisiune pentru a folosi toaleta”, intrau abuziv pe proprietăți, lăsau gunoaie și chiar „defecau în curțile private și făceau scandal când locuitorii le atrăgeau atenția”. Chiar și în lipsa festivalului, orașul anticipează o prezență numeroasă în lunile aprilie și mai.

Măsuri similare au fost luate și în alte părți ale Japoniei pentru a contracara turismul necontrolat. În 2024, la Fujikawaguchiko, autoritățile au montat o barieră neagră pentru a bloca o priveliște populară, reacționând astfel la turiștii care parcau ilegal și aruncau deșeuri în încercarea de a obține fotografia perfectă.

Problema supraglomerării afectează și destinații europene. Recent, autoritățile italiene au impus o taxă de 2 euro pentru accesul la zona Fântânii Trevi din Roma, banii urmând să fie folosiți pentru gestionarea fluxului de oameni și întreținerea monumentului. De asemenea, Veneția solicită o taxă de intrare cuprinsă între 5 și 10 euro în anumite zile aglomerate din sezonul estival.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!