BREAKING
NEWS

S-a aruncat în fântână sub ochii agenților! Ce au făcut cei doi polițiști i-a lăsat pe toți muți de uimire!

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au intervenit decisiv, sâmbătă seară, pentru salvarea unui bărbat care s-a aruncat într-o fântână din localitatea Malu Roșu.

Agenții de la Secția nr. 5 Jilavele s-au deplasat la fața locului ca urmare a unui apel recepționat prin serviciul de urgență 112. Sesizarea inițială făcea referire la un bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice, care se manifesta violent și reprezenta un pericol atât pentru propria persoană, cât și pentru cei din jur.

Situația a degenerat în prezența echipajului de poliție, moment în care bărbatul a sărit în fântână. Deși fusese solicitat sprijinul pompierilor, agenții au decis să nu mai aștepte sosirea echipei de descarcerare, considerând că viața persoanei este în pericol iminent, relatează ziarobiectiv.ro.

„Imediat au fost alertaţi pompierii, însă fiecare secundă conta. Fără să stea pe gânduri şi riscându-şi propria siguranţă, cei doi poliţişti au acţionat prompt. Cu mult curaj şi determinare, au reuşit să îl scoată pe bărbat din fântână înainte de sosirea echipajelor de salvare, evitând astfel o tragedie”, au precizat surse citate de News.

După extragerea din fântână, s-a stabilit că bărbatul nu a suferit leziuni fizice. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru o primă evaluare medicală, urmând să fie transferat și internat într-o unitate de specialitate pentru a beneficia de îngrijiri psihiatrice.

Reprezentanții IPJ Ialomița au evidențiat importanța acțiunii imediate a celor doi subofițeri, menționând că „intervenţia rapidă a poliţiştilor a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte”.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!