
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila a demarat o anchetă internă după ce un bărbat de 72 de ani, dat dispărut încă din luna septembrie 2025, a fost găsit decedat chiar în locuința sa din localitatea Ulmu.
Descoperirea a avut loc marți seară, când un vecin a intrat în casa bătrânului și a găsit trupul neînsuflețit al acestuia sub un pat, într-una dintre camere. Omul a sunat imediat la 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și specialiști în medicină legală, notează B1TV, care citează Știrile ProTv.
Deși bărbatul fusese dat în urmărire și căutat de autorități timp de mai multe luni, acesta nu părăsise, de fapt, domiciliul. Situația a ridicat semne de întrebare cu privire la rigurozitatea verificărilor efectuate de agenți după semnalarea dispariției.
Bătrânul locuia singur, nu avea rude cunoscute și se confrunta cu probleme de sănătate. Ultima dată fusese văzut în comunitate pe 15 septembrie anul trecut. Îngrijorați de absența sa, vecinii au alertat autoritățile pe data de 18 septembrie.
În urma descoperirii macabre, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor standard. Corpul a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza morții și momentul producerii acesteia.
Potrivit primelor informații, există suspiciuni că locuința nu a fost verificată temeinic în timpul anchetei de dispariție. Conducerea IPJ Brăila verifică acum dacă polițiștii au respectat procedurile legale și dacă intervenția acestora a fost corespunzătoare.