BREAKING
NEWS

Vin furtunile. ANM a emis Cod Galben și Cod Portocaliu în mai multe județe: averse torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, avertizări de vreme nefavorabilă, valabile pentru mai multe regiuni din România.

Un Cod Galben este valabil din 20 iulie, ora 13:00, până în 21 iulie, ora 10:00. În Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Transilvania și local în Maramureș și Muntenia se vor înregistra averse torențiale, intensificări ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și, izolat, de peste 40 l/mp.

Codul Portocaliu este valabil din 20 iulie, ora 15:00, până în 21 iulie, ora 03:00. În sudul Banatului, nord-vestul Olteniei și sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra averse torențiale, intensificări ale vântului și, pe arii restrânse, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp și, izolat, de peste 50-70 l/mp.

Pentru 20 iulie, a fost emis și un Cod Galben de căldură, valabil în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală. Temperaturile maxime vor fi de 34-37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Un Cod Portocaliu de căldură este valabil tot pe 20 iulie, în județele Dolj, Olt și Teleorman, unde temperaturile maxime vor fi de 37-38 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 22 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!