Sărbătoarea Înălțării Domnului, celebrată anual la 40 de zile de la Paște, reprezintă un moment central în spiritualitatea românească, fiind marcată de ritualuri ancestrale menite să asigure protecția căminului. Dincolo de semnificația religioasă a ridicării lui Iisus Hristos la cer, comunitățile rurale păstrează cu rigoare tradiții ce implică folosirea plantelor cu rol apotropaic.
Conform tradițiilor populare transmise din generație în generație, gestul de a pune anumite plante la intrarea în casă de Înălțare are rolul de a aduce liniște, noroc și de a proteja familia de forțele malefice. În acest sens, cele mai utilizate sunt leușteanul, frunzele de nuc și ramurile verzi, așezate strategic la uși, porți sau ferestre.
Leușteanul ocupă un loc privilegiat în acest ansamblu de datini. Se consideră că această plantă are capacitatea de a alunga energiile negative și de a preveni ghinionul. În regiuni precum Moldova și Muntenia, gospodinele folosesc leușteanul pentru a menține armonia în cuplu și sporul casei. Există, de asemenea, obiceiul ca planta să fie purtată în buzunar sau la brâu pentru a feri individul de boli, sau să fie dusă la biserică pentru a fi sfințită înainte de a fi expusă la ferestre.
Un alt simbol important al zilei este frunza de nuc. Semnificația acesteia este legată de credința că apostolii ar fi purtat ramuri de nuc în momentul Înălțării Domnului. De aceea, în satele românești, frunzele de nuc sunt puse nu doar la uși, ci și în grajduri sau sunt împrăștiate în grădini pentru a asigura recolte bogate și a proteja animalele de afecțiuni. Bătrânii susțin că nucul ferește gospodăria inclusiv de grindină și fenomene meteorologice extreme.
Potrivit informațiilor publicate de redactia.ro, sărbătoarea coincide cu Ziua Eroilor, oferind o dimensiune comemorativă evenimentului. Credincioșii merg la biserică, aprind lumânări pentru cei dispăruți și se salută folosind formula „Hristos S-a Înălțat!”, primind răspunsul „Adevărat S-a Înălțat!”.
Pe lângă ritualurile de protecție, există și o serie de interdicții și practici specifice. Se evită munca grea sau certurile, iar somnul de după-amiază este considerat de bunici un semn de rea prevestire, aducând oboseală pe tot parcursul anului. De asemenea, tradiția mesei de pomană include ouă roșii, colaci, cireșe și plăcinte, preparate oferite pentru sufletele celor adormiți.
Deși în mediul urban aceste obiceiuri sunt întâlnite mai rar, în sate plantele puse la ușă rămân un element esențial, fiind păstrate uneori până la Rusalii. Respectarea acestor datini este privită ca o modalitate de a păstra identitatea culturală și de a menține o legătură spirituală cu strămoșii.
