BREAKING
NEWS

Detalii revoltătoare în cazul elevului mort în Bacău! Ce au descoperit autoritățile despre prima ambulanță trimisă

O investigație a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) scoate la iveală nereguli grave în cazul adolescentului de 15 ani care și-a pierdut viața în luna mai, după ce s-a înecat cu mâncare în curtea școlii din localitatea Vladnic, comuna Parincea. Potrivit informațiilor publicate de Kanal D2, intervenția medicală a fost marcată de decizii eronate ale dispeceratului, deși cazul fusese clasificat drept o urgență de „Cod Roșu”.

Verificările efectuate de o echipă mixtă a DSU și Ministerului Sănătății la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău, UPU-SMURD și ISUJ Bacău au arătat că, în momentul apelului la 112, existau resurse medicale superioare care nu au fost mobilizate. Deși la stația centrală a SAJ Bacău era disponibil un echipaj cu medic, coordonatorul a trimis inițial la fața locului doar o ambulanță cu asistent. Mai mult, autoritățile au constatat că nu a fost solicitat sprijin aerian și nu s-a apelat la echipele de prim ajutor calificat aflate în apropiere.

„În data de 22.05.2024, o echipă de inspecție a Departamentului pentru Situații de Urgență s-a deplasat la sediul structurilor care asigură asistența medicală de urgență la nivelul județului Bacău (SAJ Bacău, UPU –SMURD a Spitalului Județean de Urgență Bacău, ISUJ Bacău), precum și la sediul Școlii Gimnaziale din localitatea Vladnic, comună Parincea, județul Bacău (locul intervenției), în vederea verificării modului de asigurare a asistenței medicale de urgență la nivel prespitalicesc”, a transmis DSU, conform sursei citate.

Raportul de control subliniază deficiențe de comunicare în interiorul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ Bacău, cauzate inclusiv de prezența unui paravan fizic între dispecerii pompieri și cei ai ambulanței. Din cauza lipsei de personal de la UPU Bacău, la nivelul județului nu era operațional niciun echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD la data incidentului.

„Medicul coordonator nu a valorificat toate resursele disponibile la momentul solicitării, deși acestea erau disponibile. Nu a fost solicitată o resursă aeriană, deși cadrul procedural permitea acest lucru și existau resurse disponibile. Nu a fost utilizată o resursă de prim ajutor calificat aflată în proximitatea locului intervenției”, se mai arată în concluziile anchetei DSU.

Ca urmare a acestor constatări, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 5.000 de lei și s-a dispus deschiderea unei cercetări interne. Documentele au fost transmise către Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Colegiul Medicilor pentru continuarea cercetărilor. Printre măsurile impuse se numără reinstruirea personalului privind gestionarea urgențelor majore, eliminarea barierelor de comunicare din dispecerat și analizarea posibilității de a operaționaliza o ambulanță de terapie intensivă SMURD în cadrul spitalului județean.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!