
Ancheta privind decesul lui Alexandru Neacșu, medicul rezident descoperit fără suflare în incinta Spitalului Floreasca sâmbătă, 6 iunie, scoate la iveală informații alarmante despre presiunea la care sunt supuși tinerii specialiști. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Medicină Legală, bărbatul în vârstă de 32 de ani și-ar fi injectat fentanil, un analgezic extrem de puternic, utilizat de regulă pentru pacienții cu dureri atroce, scrie Cancan.ro.
Alexandru Neacșu era în ultimul an de rezidențiat și, conform declarațiilor oferite de colegii săi, acesta efectuase 14 gărzi în ultimele trei luni. Ipoteza principală a anchetatorilor este că medicul ar fi apelat la această substanță pentru a combate epuizarea cronică cauzată de orele în exces petrecute în spital.
Fentanilul este considerat mult mai potent decât morfina și poate provoca dependență rapidă sau deces în cazul unei doze greșite. „Sunt medicamente pe care, fiind medici, știu să le administreze, numai că, din păcate, din dorința de a se recupera prea repede, probabil și-a administrat o doză prea mare. Cu siguranță nu a vrut să se sinucidă. Cu siguranță, din oboseală, a făcut lucorul acesta”, a explicat medicul Toni Popescu pentru Antena 3.
O mare necunoscută în acest caz rămâne modul în care rezidentul a obținut fentanilul. Conducerea spitalului susține că stocurile unității medicale sunt complete și că nu lipsesc fiole.
Regimul de eliberare al acestui medicament este unul extrem de riguros, după cum explică farmacista Beatrice Speteanu: „Și în spitale vorbim de fiole, iar în farmaciile cu regim deschis este același regim strict. Rețeta galbenă există în patru exemplare. Un exemplar rămâne la medic, un exemplar la farmacie, unul la pacient și, dacă se decontează, unul la Casa de Asigurări de Sănătate”.
Alexandru Neacșu era căsătorit cu o colegă de breaslă, tot medic rezident, și aveau împreună doi copii mici, ambii sub vârsta de trei ani. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia și proveniența substanței care i-a adus sfârșitul.