BREAKING
NEWS

Georgiana, GRAVIDĂ cu gemeni, a murit la o zi după ce medicii au trimis-o acasă cu…

O femeie de 36 de ani, însărcinată cu gemeni, a încetat din viață la doar 24 de ore după ce fusese externată de la Maternitatea Giulești. Familia tinerei acuză cadrele medicale de malpraxis, susținând că simptomele grave ale acesteia au fost ignorate și puse pe seama unui atac de panică, deși pacienta suferea de o infecție severă.

Georgiana își îndeplinise visul de a deveni mamă după un deceniu de încercări și proceduri de fertilizare in vitro. Sarcina era considerată una cu risc, necesitând monitorizare constantă. Pe 4 iunie, femeia s-a internat la Maternitatea Giulești din cauza unor pierderi de lichid amniotic, rămânând sub supraveghere timp de două săptămâni.

„Nu am avut probleme, efectiv n-au fost, decât când s-a dus la control, doamna doctoră care i-a făcut un seminar a văzut că s-a lăsat sau are ceva scurgeri, s-a lăsat puțin uterul și ne-a trimis la spital de urgență. Și aici, așa, au luat deciza să-i facă cerclaj”, a declarat Andrei Stoian, partenerul Georgianei, pentru Observator.

După ce a fost externată miercuri, 17 iunie, starea Georgianei s-a degradat rapid, prezentând frisoane și sângerări. Rudele au revenit la unitatea medicală, însă susțin că medicii au minimalizat situația.

„Diagnosticul la externare, în care ei au specificat destul de clar că există şi ameninţare de avort. Tot ei scriu mai jos că pacienta în vârstă de 36 de ani se externează cu stare generala bună, afebrilă, nu pierde sânge sau alte cauze.”, a precizat iubitul victimei.

Mihai Miclea, fratele Georgianei, a relatat pentru Observator: „Am vorbit cu ea, era veselă, era fericită după atâta timp că a ajuns acasă și în sfârșit poate să stea și ea în patul ei. Te întorci a doua zi, te ia în primire același doctor care te-a externat și ți-a urmărit sarcina atâta timp și spune că de fapt tu n-ai nimic și că toate durerile tale sunt atac de panică.”

Familia a chemat ambulanța în jurul orei 10:00, din cartierul Cosmopolis, însă din cauza traficului, pacienta a ajuns la spital abia la ora 13:00. Rudele reclamă faptul că, timp de șapte ore, strigătele de ajutor ale Georgianei au fost ignorate.

„Când am ajuns în spital la ora 1, adusă de Smurd, cu toate sângerări, cu un dop gelatinos, cu vomă și cu frisoane. La ora șapte seara am luat decizia, am rugat frumos să întrerupă sarcina, să întrerupă sarcina. Nu mai putea de dureri. Și da, într-un final, bine domnule, facem, exact așa mi-a răspuns.”, a adăugat Andrei Stoian.

În jurul orei 22:00, a fost efectuată o intervenție chirurgicală pentru avort, însă infecția era deja generalizată, fiind necesară extirparea uterului. Ulterior, pacienta a fost transferată la Spitalul Universitar, unde a decedat.

„Efectiv, nu i-au făcut nimic, au lăsat-o pe salon. S-a spus că sunt atacuri de panică și i-au administrat doar calmant, să o liniștească. Ne-au sunat că starea este foarte gravă și că va trebui transferată de urgență la universitar. Ne-am urcat în mașină și am plecat acolo. Șansele erau foarte mici. A ajuns mai mult decedată decât vie. Singurul medic cu care am discutat a fost cel de la ATI. După ce au declarat decesul, nu au explicat care au fost cauzele, starea în care a ajuns la ei. Și că nu se mai putea face nimic.”, a mai precizat fratele Georgianei.

Raportul IML a confirmat că decesul a fost cauzat de o corioamniotită severă, necroză uterină și insuficiență organică multiplă, survenite în urma morții intrauterine a feților și a septicemiei.

„Totul a venit ca un fulger așa. S-a întâmplat mult prea repede și nu pot să înțeleg care e cauza. La 6.30 au declarat decesul. În niciun moment nu ne-am așteptat că se va ajunge în situația asta. Cel mai negru scenariu era să pierdă sarcina.”, a concluzionat Mihai Miclea. Familia a anunțat că va depune plângeri pentru a trage la răspundere persoanele vinovate de acest caz de malpraxis.

 

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!