
Alexandru, un tânăr în vârstă de 22 de ani din Râmnicu Vâlcea, stabilit de patru ani în București, este cel mai nou membru al emisiunii „Casa iubirii”. Potrivit informațiilor de la Kanal D, acesta lucrează în domeniul imaginii pentru magazinele de haine și a decis să participe la reality show pentru a trăi experiențe noi și pentru a cunoaște oameni.
Prima sa alegere în cadrul competiției a fost Diana, pe care noul concurent a invitat-o în camera roșie. În ciuda emoțiilor vizibile din momentul în care i-a oferit un trandafir, Alexandru a dorit să fie sincer încă de la prima interacțiune, mărturisindu-i tinerei că este singura fată din casă care i-a atras atenția.
Tânărul s-a arătat preocupat de starea de spirit a Dianei, întrebând-o: „Cum e atmosfera în casă? Ești bine? Am văzut, în ultimul episod, că erai puțin supărată”. Diana a recunoscut că traversează o etapă dificilă: „Am trecut printr-o perioadă un pic mai grea”. Alexandru a profitat de moment pentru a-și exprima susținerea: „Am venit eu să te ajut să treci peste. Ești singura persoană de care sunt atras, deci doar pe tine te am în top”.
Pe lângă atracția fizică, Alexandru a subliniat că apreciază atitudinea tranșantă a fetei: „Îmi place că îți spui direct părerea, n-ai rețineri”. Ulterior, Diana a vrut să afle mai multe despre personalitatea lui: „Și tu cum ești de fel? Ești o persoană îndrăzneață?”. Noul concurent a răspuns: „Probabil, în primele zile nu o să fiu deloc, dar eu cred că sunt o persoană destul de îndrăzneață, vorbesc mult”.
Pe parcursul discuției, Alexandru a mai dezvăluit că îi plac foarte mult petrecerile și caută o parteneră care să îi poată ține pasul. Rămâne de văzut cum se va dezvolta relația dintre cei doi și dacă Diana îi va răspunde cu aceleași sentimente în edițiile viitoare.