BREAKING
NEWS

Tragedie pe litoral. Un bărbat de 80 de ani a murit după ce a fost scos din mare în stațiunea Neptun

Un bărbat în vârstă de 80 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 22 august, în stațiunea Neptun, după ce a fost scos din apă în stop cardiorespirator, potrivit Focus Press.

Evenimentul s-a produs în zona Daytona Beach din Neptun, în jurul orei 9:30. Salvamarii au intervenit pentru a-l scoate din mare, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au fost sesizați prin apel la 112 sâmbătă dimineață. La fața locului au ajuns polițiștii și echipajele medicale, iar manevrele au fost continuate de echipajul SAJ C2, însă starea victimei nu s-a îmbunătățit.

În ciuda eforturilor depuse de salvatori, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat. Trupul său a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei medico-legale, urmând să fie stabilită cu exactitate cauza decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în acest caz și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Oamenii legii urmează să stabilească toate împrejurările în care bărbatul și-a pierdut viața.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!