
Florin Piersic, ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, a trecut recent printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical. În luna mai, marele actor a fost supus mai multor intervenții chirurgicale, după care a urmat un proces de recuperare.
La câteva luni distanță de la aceste evenimente, actorul pare complet transfigurat și vizibil slăbit, detaliile și imaginile recente confirmând această schimbare dramatică.
În ultimele luni, Florin Piersic a avut parte de mari provocări medicale. Actorul a acuzat dureri puternice la un genunchi, ceea ce l-a adus de urgență pe masa de operație. Problema de sănătate s-a manifestat pentru prima dată la finalul unui spectacol în Cluj-Napoca, când starea sa s-a agravat, forțând medicii să intervină rapid.
Infecția detectată în organismul său a necesitat intervenții chirurgicale multiple, iar după primele operații la Cluj, Florin Piersic a fost transferat cu elicopterul SMURD la Institutul Matei Balș din București, ulterior ajungând la Spitalul Foișor pentru o nouă intervenție.

Florin Piersic este de nerecunoscut după aceste încercări. Recent, actorul a apărut într-un clip filmat într-o clinică privată din Snagov, unde continuă să se recupereze. Transformarea sa fizică este evidentă, însă marele actor nu și-a pierdut optimismul.
Într-o apariție publică, el a adresat un mesaj plin de umor și speranță, direct din clinica în care se află: „M-ați recunoscut? Nu cred, nu cred! Nu pot să cred pentru că sunt o mie de Florini în țara asta, dar numai pe Florin Piersic ați vrut să îl uitați. Dar nu l-ați uitat, pentru că dacă l-ați fi uitat, eu nu vă vorbean în clipa asta. Sunt la o clinică specială, extraordinară, care se numește OHT Medical Center.
Uitați că m-am recuperat, am fost cam bolnăvior, cam multișor timp, dar vremea trece, omul rămâne și eu sunt cu dumneavoastră. O să ne întâlnim și o să ne iubim”, a spus el pe TikTok.