
Ianis Hagi, evaluat la 1,8 milioane de euro de site-urile de profil, mai are contract cu Rangers până în 2026.
Ce cred jucătorii lui Rangers despre Ianis Hagi
Scoțienii se pregătesc pentru confruntarea cu FCSB din Europa League, programată joi seară la ora 22:00 pe stadionul „Ibrox” din Glasgow.
În cadrul conferinței de presă dinaintea meciului, a fost prezent și Tom Lawrence, mijlocaș ofensiv al scoțienilor, care evoluează la Rangers din iulie 2022.
Galezul a vorbit despre Ianis Hagi, afirmând că acesta este un jucător valoros, care și-a demonstrat talentul atât la Rangers, cât și la naționala României.
„Ianis este un fotbalist bun, iar asta s-a văzut și la echipa națională, dar și aici, la Rangers. Suntem bucuroși că Ianis s-a întors în echipă. Sperăm că ne va ajuta pe viitor, deși, din păcate, nu poate juca mâine.
Ne-a oferit câteva detalii despre FCSB, dar oricum am analizat echipa foarte bine. Suntem pregătiți”, a declarat Tom Lawrence.
Ianis Hagi nu va putea juca împotriva FCSB, deoarece nu a fost inclus pe lista UEFA la începutul campaniei, în contextul incertitudinilor legate de viitorul său la club.
FCSB conduce grupa din Europa League cu maximum de puncte, după victoriile împotriva RFS (4-1) și PAOK Salonic (1-0). Rangers, în schimb, are o victorie (2-0 vs. Malmo) și o înfrângere (1-4 vs. Lyon).