BREAKING
NEWS

Elena Lasconi: „Românii aleg duminică între NATO și Rusia. Neutralitatea înseamnă să devenim carne de tun”

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a reacționat după declasificarea de către CSAT a documentelor privind presupusa susținere a contracandidatului său, Călin Georgescu, de către actori externi în campania electorală. Aceste documente ar dezvălui o operațiune de tip război hibrid desfășurată de Rusia, care ar fi amenințat suveranitatea României.

În declarațiile sale, Lasconi a subliniat importanța votului din 8 decembrie, al doilea tur al prezidențialelor, considerând că românii au de ales între democrație, instituțiile europene, NATO și influența rusă.

„Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de invazia Ucrainei”
Lidera USR a criticat faptul că instituțiile statului nu au intervenit la timp pentru a preveni candidatura lui Călin Georgescu, afirmând că, odată ajunsă la Cotroceni, va consolida instituțiile de forță pentru a împiedica astfel de situații în viitor. Potrivit acesteia, Rusia utilizează rețelele sociale, cum ar fi TikTok, pentru a manipula opinia publică, metode similare fiind folosite înaintea invaziei Ucrainei.

„E bine că aceste documente au fost desecretizate, dar trebuia să se întâmple mai devreme, poate chiar înainte de primul tur. Vedem cum campania domnului Georgescu a devenit extrem de agresivă pe TikTok cu două săptămâni înainte de alegeri, iar bugetul de 1 milion de euro contrazice afirmațiile sale anterioare. Se folosesc inclusiv persoane care fac live-uri pentru a promova mesajele contra cost”, a explicat Lasconi.

Totodată, aceasta a avertizat că România se află într-un punct critic: „Avem de ales între Rusia și Uniunea Europeană. Eu aleg direcția NATO și UE, singurele care ne asigură securitatea. Neutralitatea nu este o opțiune, deoarece românii ar deveni carne de tun.”

Lasconi a mai precizat că, odată aleasă președinte, va prioritiza investițiile în instituții precum armata, poliția și serviciile de informații, pentru a combate mai eficient amenințările de tip război hibrid.

Ce urmează după desecretizarea documentelor CSAT
Ministerul Public (PÎCCJ) a anunțat că a primit de la CSAT doar Hotărârea adoptată, fără documentele declasificate. În prezent, se analizează oportunitatea declanșării unei anchete penale, precum și infracțiunile vizate.

De asemenea, procurorii PICCJ au clarificat că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) nu a transmis o sesizare oficială legată de procesul electoral, ci doar a redirecționat o petiție a unei persoane fizice către Parchet.

Marcel Ciolacu: „Finanțări externe nedeclarate în campania lui Georgescu”
Premierul Marcel Ciolacu a luat și el poziție după declasificarea documentelor CSAT, declarând că a fost direct afectat de modul în care contracandidatul lui Lasconi, Călin Georgescu, „și-a crescut artificial expunerea, încălcând cadrul legal.”

Ciolacu a menționat că documentele relevă implicarea unor finanțări externe nedeclarate și a unor actori statali în campania electorală a lui Georgescu. Premierul a cerut sancționarea celor responsabili, subliniind că nu a putut face declarații publice anterior din respect pentru lege.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!