
Un accident rutier serios a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 09:30, în comuna Denta, județul Timiș. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, izbindu-se violent de un parapet aflat pe marginea drumului.
Impactul extrem de puternic a distrus complet parapetul, iar mașina a fost grav avariată. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești, însă un pasager a fost rănit și transportat de urgență la spital.
La locul accidentului au intervenit rapid echipaje de poliție, un echipaj SMURD și pompierii Secției Deta, care au sosit cu autospeciale pentru descarcerare, stingere și coordonarea operațiunii. Reprezentanții ISU Timiș au transmis că echipele au asigurat măsurile de prim ajutor și siguranță necesare.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, se întorsese în România din Germania, unde lucrase, pentru a-și petrece Crăciunul alături de familie. După ce a trecut pe la Timișoara pentru a-și lua copiii, acesta se îndrepta spre localitatea Jamu Mare, moment în care a pierdut controlul vehiculului.
Victima accidentului este fiul șoferului, un tânăr de 29 de ani, care va petrece sărbătorile în convalescență, sub supravegherea medicilor.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest incident tragic.