
Un avion de pasageri cu 67 de persoane la bord s-a prăbușit în prima zi de Crăciun, în apropierea orașului Aktau, Kazahstan, provocând o tragedie de proporții. 28 de oameni au supraviețuit miraculos, însă 39 de persoane și-au pierdut viața în mod tragic. Dintre supraviețuitori, 22 au fost internați în stare gravă.
Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență a transmis, printr-un comunicat publicat pe Telegram, că operațiunile de salvare au fost intense, implicând 22 de echipaje de ambulanțe care au ajuns rapid la locul accidentului.
Tragedia a avut loc pe traseul dintre Baku și Groznîi, avionul fiind deviat către Kazahstan din cauza condițiilor meteorologice dificile, inclusiv ceață densă. Aeronava, un Embraer-190 aparținând companiei Azerbaijan Airlines, a fost nevoită să efectueze o aterizare de urgență, care s-a transformat într-un dezastru.
Autoritățile au confirmat că la bordul avionului se aflau 37 de cetățeni azeri, 16 ruși, șase kazahi și trei kîrgîzi. Niciun copil nu se afla printre pasageri, conform unei declarații oficiale a companiei aeriene.
Primele informații arată că cei aflați în partea din spate a avionului au reușit să iasă singuri și să se ajute reciproc după impact. Ancheta pentru a stabili cauzele prăbușirii este în curs de desfășurare.
Dramatic footage shows the moment an Azerbaijan Airlines passenger plane went up and down, before crashing to the ground early this morning in Kazakhstan.
— Oli London (@OliLondonTV) December 25, 2024