BREAKING
NEWS

Furtul tezaurului dacic! Mașina folosită de hoți, descoperită incendiată în Olanda

Poliția din Olanda a făcut publice imagini cu vehiculul folosit de hoții care au furat tezaurul dacic al României din Muzeul Drents din Assen. Mașina, un Volkswagen gri, a fost furată și ulterior incendiată după comiterea jafului.

Conform autorităților olandeze, Volkswagen-ul a fost furat din Alkmaar pe 22 ianuarie, având plăcuțe de înmatriculare false. La doar o zi distanță, a fost observat în Groningen, iar 48 de ore mai târziu, a fost identificat în apropierea muzeului, imediat după spargere. După jaf, mașina a fost condusă departe de locul faptei, fiind ulterior găsită arzând sub un viaduct.

Poliția olandeză a intrat în posesia imaginilor care surprind momentul incendierii vehiculului, precum și prezența unei alte mașini care a oprit temporar în zonă înainte de a pleca spre sud, în direcția localității Nooitgedacht. Autoritățile au lansat un apel public pentru informații legate de Volkswagen-ul gri, considerat un element cheie în identificarea făptașilor.

David Maxim, expert în securitate, a comentat la B1 TV că hoții par să nu fie profesioniști desăvârșiți, deoarece au fost surprinși cu ușurință de camerele de supraveghere, numeroase în Olanda. „Există șanse mari să fie identificați rapid. Sperăm ca obiectele de valoare istorică să nu fie distruse sau topite, valoarea lor depășind cu mult cea a aurului în sine,” a declarat expertul.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!