
Guvernul continuă sprijinul pentru persoanele vulnerabile prin acordarea voucherelor pentru alimente și în acest an, însă cu o schimbare importantă: acestea vor fi oferite o dată la trei luni, față de două luni, cum era până acum. Astfel, beneficiarii vor primi două vouchere a câte 250 de lei fiecare, alături de două pachete alimentare în valoare de 125 de lei, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
„Sumele sunt incluse în buget. Anul trecut am oferit șase tranșe de vouchere alimentare, fiecare în valoare de 250 de lei, dar din 2025, frecvența se va modifica, urmând să acordăm sprijin o dată la trei luni. Vom oferi două vouchere a câte 250 de lei și două pachete alimentare de 125 de lei fiecare. Aceste ajutoare sunt destinate unui număr de 2,8 milioane de beneficiari. Totodată, analizăm posibilitatea relocării unor fonduri europene prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială, astfel încât să asigurăm continuitatea acestor resurse”, a explicat Boloș pentru AGERPRES.
Pe lângă ajutorul alimentar, guvernul va continua să acorde și voucherele destinate elevilor, în valoare de 500 de lei, oferite anual la începutul anului școlar. Acest sprijin se adresează unui număr de 625.000 de elevi.
„Totodată, discutăm despre voucherele pentru nou-născuți, de 2.000 de lei, acordate mamelor din grupurile vulnerabile. În plus, există și voucherul educațional destinat profesorilor, pentru îmbunătățirea competențelor didactice, pe care încercăm să-l decontăm din fonduri europene”, a precizat ministrul Boloș.