BREAKING
NEWS

Reguli noi pentru căsătoria civilă. Unde și cum se va oficia în 2025

Pentru a încheia o căsătorie civilă, viitorii soți trebuie să depună un set de documente la Starea Civilă, după cum urmează:

  • Actele de identitate ale ambilor parteneri, în original și copie;
  • Certificatele de naștere ale viitorilor soți, în original și copie;
  • Declarația de căsătorie, completată la Starea Civilă;
  • Certificatul medical prenupțial, emis cu cel mult 14 zile înainte de căsătorie, care confirmă că partenerii sunt apți din punct de vedere medical;
  • În cazul în care unul dintre soți a mai fost căsătorit, se solicită certificatul de căsătorie anterior și hotărârea de divorț sau certificatul de deces al fostului partener, în original și copie;
  • Dacă unul dintre parteneri este minor, este necesar consimțământul părinților și o hotărâre judecătorească.

După depunerea documentelor, căsătoria poate fi oficiată după cel puțin 10 zile calendaristice. Aceasta are loc la serviciul de stare civilă al primăriei de domiciliu sau reședință al unuia dintre parteneri, iar prezența a doi martori este obligatorie.

Căsătoriile civile, doar în primărie din 2025

Începând cu luna martie 2025, primăriile din România vor implementa un sistem electronic pentru gestionarea actelor de stare civilă. Acest sistem digitalizat va permite completarea și tipărirea electronică a certificatelor de naștere, căsătorie și deces.

Odată cu această schimbare, ofițerii de stare civilă nu se vor mai putea deplasa pentru oficierea căsătoriilor în afara primăriei, deoarece sistemul informatic este fix și greu de transportat.

Un alt aspect important este implementarea semnăturii electronice. La finalul ceremoniei, mirii vor semna atât pe hârtie, cât și în format digital. Totuși, această modernizare elimină posibilitatea oficierii căsătoriilor în locații exterioare, precum pădurile sau malurile apelor.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!