BREAKING
NEWS

Haos la Urziceni. Focuri de armă ca-n Vestul Sălbatic, clanurile rivale țin orașul sub teroare

Un adevărat război de stradă a avut loc la Urziceni, unde două clanuri rivale s-au confruntat violent. „Au început să tragă ca-n codru, ca-n Vestul Sălbatic. Cred că s-au tras peste 60 de focuri de armă. 20-25 de oameni, inclusiv femei, au deschis focul asupra noastră. 6-7 dintre ei aveau arme. Când am ajuns, mi-au dat cu sabia în cap și îmi spuneau: ‘V-am spus că vă omor’”, a povestit unul dintre răniți.

Conflictul a pus pe jar autoritățile, care se tem de represalii. Rivalitatea dintre cele două familii este atât de intensă încât anchetatorii cred că un nou atac ar putea avea loc în orice moment.

La Slobozia, primarul a dispus monitorizarea strictă a clanurilor. Poliția locală utilizează drone pentru a-i supraveghea. „Având resurse financiare limitate pentru salarii, am decis să investim în tehnologie. Acest sistem va sprijini patrulele de poliție și echipajele din teren”, a explicat Alexandru Potor, primarul orașului.

Între timp, cinci persoane suspectate de implicare în dubla crimă de la Urziceni au fost reținute luni, la Brașov. În urma a 15 percheziții efectuate de Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, suspecții au fost identificați și duși la audieri.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!