BREAKING
NEWS

Accident feroviar tragic la Cosițeni! Șoferul lovit de tren a murit în ciuda eforturilor medicilor

Un accident feroviar grav a avut loc în această dimineață în localitatea Cosițeni, orașul Podu Iloaiei, unde un autoturism a fost lovit de trenul 5603, care circula pe ruta Iași – Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată. Incidentul a necesitat intervenția rapidă a mai multor echipaje de urgență.

La fața locului s-au deplasat o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), o autospecială de intervenție și stingere cu modul pentru descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă.

Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost scos din mașină înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Acesta se afla în stop cardiorespirator, iar echipele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare imediat după preluare, după cum a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.

Cu toate eforturile depuse de medici, victimei nu i s-a putut salva viața, fiind declarat decesul la scurt timp după accident.

Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!