Pe 23 aprilie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul religios, cunoscut și sub numele de „purtătorul de biruință”. Această zi este marcată cu cruce roșie în calendar, iar peste un milion de români își onomasticează numele în cinstea sfântului. Sărbătoarea este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare, care reflectă atât credințele religioase, cât și legătura profundă cu natura și ciclurile vieții rurale.
În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, pe 22 aprilie, în anumite regiuni se desfășoară ritualuri cunoscute sub denumirea de „Sângiorzul vacilor” sau „Alesul”, care marchează începutul anului pastoral și sunt dedicate ciobanilor. Aceste obiceiuri simbolizează trezirea naturii și protecția animalelor.
În dimineața zilei de 23 aprilie, înainte de răsăritul soarelui, oamenii se scaldă în ape curgătoare, credința populară susținând că această practică aduce sănătate și protecție împotriva relelor pe tot parcursul anului. Tot în această zi se adună plante cu proprietăți tămăduitoare, iar casele și gospodăriile sunt împodobite cu ramuri verzi, care variază în funcție de zonă, pentru a simboliza renașterea naturii.
Sfântul Gheorghe, cunoscut în tradiția populară și ca San-George, este considerat un zeu al vegetației și protector al animalelor domestice, în special al vitelor și oilor. Conform spiritualității populare, există o legătură cosmică între San-George și Samedru (Sfântul Dumitru), iar când broaștele cântă pentru prima dată, San-George primește cheile de la Samedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În dimineața sărbătorii, capul familiei, de regulă un bărbat, așază ramuri verzi la porțile și ferestrele caselor, grajdurilor, în grădini și pe morminte, cu credința că astfel vor fi protejați oamenii, animalele și recoltele de forțele malefice. Ramurile verzi sunt păstrate pe tot parcursul anului pentru a fi folosite ca leacuri împotriva bolilor și sunt adăugate în hrana animalelor pentru a le apăra de spiritele rele.
În noaptea de Ajun, fetele nemăritate practică un obicei care le permite, conform credințelor, să-și vadă ursitul privind într-o cofa cu apă. De asemenea, în dimineața zilei de 23 aprilie, acestea pun în mijlocul drumului brazde verzi împodobite cu coronițe, observând care fecior va călca peste ele. Dacă tinerii dragi nu calcă pe coronițe, fetele cred că se vor căsători în acel an. Brazdele și coronițele astfel păstrate sunt folosite ulterior pentru farmece de dragoste sau remedii împotriva bolilor.
Tot în această dimineață, fetele merg, adesea pe ascuns, în pădure să culeagă plante precum matraguna și navalnic, pe care le așază în pod sau sub streașină, cu speranța că acestea le vor aduce petitori bogați.
Flăcăii caută iarba fiarelor, o plantă considerată miraculoasă, ce ar putea sfărâma lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii ascund o cofa cu apă neîncepută într-un loc secret, iar la răsăritul soarelui o verifică: prezența unui fir de iarbă în apă este semn că se vor căsători cu fata iubită, o floare uscată indică faptul că nunta nu va avea loc în acel an, iar dacă găsesc pământ, se crede că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite au obiceiul de a culege plante specifice, precum mulgătoarea și untul vacii, pe care le adaugă în hrana animalelor, în credința că acestea vor da lapte mult și de calitate superioară.
Un alt mit spune că nimeni nu trebuie să doarmă în ziua de Sfântul Gheorghe, deoarece cel care încalcă această regulă va fi somnoros tot anul. În plus, printr-un obicei numit „urzicatul”, se crede că oamenii devin mai agili, mai harnici și mai sănătoși pe parcursul verii ce urmează.
Din ansamblul bogat de tradiții legate de această zi, în satele contemporane s-a păstrat în special obiceiul împodobirii stâlpilor porților cu ramuri verzi, ca semn al protecției și al legăturii cu natura.
