
Ion Tase, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei de handbal Dinamo din anii 1970-1980, a decedat în noaptea trecută, la vârsta de 72 de ani, din cauza unor complicații provocate de un accident vascular cerebral (AVC), potrivit anunțului făcut de clubul bucureștean pe pagina oficială de Facebook.
Născut la Călărași, pe 4 octombrie 1952, Ion Tase a avut o carieră remarcabilă, fiind dublu campion mondial universitar cu echipa națională a României, în anii 1975 și 1977.
Cu echipa Dinamo, Tase a cucerit titlul național în 1978, evoluând alături de jucători emblematici ai handbalului românesc, precum Cornel Penu, Ghiță Licu, Mircea Bedivan, Adrian Cosma și Mircea Grabovschi. Ion Tase a jucat pe postul de inter stânga, în oglindă cu colegul și prietenul său Mircea Grabovschi, care a trecut în neființă anul trecut, din cauza unor probleme similare de sănătate.
CS Dinamo București a subliniat în mesajul postat pe Facebook că Ion Tase a fost un sportiv de caracter și un om vertical, reprezentând valorile care au propulsat handbalul românesc în elita mondială.
„Familia sportului dinamovist a mai pierdut un campion. Ion Tase (72 de ani), unul dintre marii jucători ai echipei de handbal Dinamo din anii 70-80, s-a stins din viață noaptea trecută, în urma unor complicații cauzate de un AVC… Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicatul clubului.