
Învățăturile lui Iisus Hristos au fost primite în primul rând de oamenii simpli, datorită clarității și accesibilității mesajului Său. Cu toate acestea, viața de zi cu zi arată o distanță considerabilă între învățăturile creștine și modul în care acestea sunt puse în practică, în special în relațiile interumane. Deși poruncile lui Hristos par să se înțeleagă de la sine, rareori ne comportăm cu ceilalți așa cum ne-am dori să fim tratați.
Adesea, așteptăm stimă și ajutor din partea celor din jur, însă nu oferim aceeași atitudine în schimb. Această discrepanță este resimțită mai ales în raport cu persoanele pe care le considerăm „aproape”, dar pe care, în realitate, le percepem ca fiind departe sau străine. În schimb, față de cei dragi, precum soția, copiii sau părinții, ne comportăm conform poruncilor lui Hristos, manifestând iubire și respect autentic.
O mamă care își iubește copilul necondiționat dăruiește toată dragostea și se sacrifică pentru acesta, reflectând astfel legea lui Hristos. Însă egoismul și iubirea de sine împiedică extinderea acestei atitudini către ceilalți oameni din jur, iar adesea îi necăjim sau îi jignim.
Domnul ne cere să îi iubim chiar și pe vrăjmași, o cerință dificilă care poate fi împlinită doar de cei cu inima curată, de cei care-L iubesc pe Dumnezeu și urmează poruncile Sale, în care sălășluiește Duhul Sfânt și duhul smereniei. Aceștia se pătrund de duhul dragostei și reușesc să biruie ostilitatea prin bine și compasiune.
Dragostea este descrisă ca împlinirea întregii legi, iar mila și împreună-pătimirea reprezintă calitățile esențiale ale acesteia. Cine iubește cu adevărat suferă împreună cu cel iubit și face bine fără a aștepta recunoștință sau răsplată.
Din dragostea curată izvorăște milostivirea, iar adevărații creștini împlinesc poruncile lui Hristos prin fapte bune, precum a da împrumut fără a aștepta să fie restituit sau a ajuta necondiționat. Domnul promite o răsplată veșnică pentru cei ce fac binele din dragoste, declarându-i fii ai Celui Preaînalt.
Iisus Hristos a vorbit despre Judecata de Apoi, arătând că drepții vor fi recunoscuți și îndreptățiți doar pentru dragoste și faptele sale. Aceștia vor străluci „ca stelele pe cer” și vor fi numiți fii ai Celui Preaînalt. În schimb, cei lipsiți de dragoste și fapte milostive vor fi socotiți fii ai diavolului și vor suferi pedeapsa veșnică.
Dragostea și milostivirea sunt, așadar, fundamentul întregii legi creștine. Dobândirea acestei iubiri este o lucrare uriașă, scopul întregii vieți, căci oamenii au fost creați pentru a se apropia de Dumnezeu și a deveni fii ai Celui Preaînalt.
Drumul către această desăvârșire este „ușa cea îngustă”, o cale pietroasă și spinoasă, însoțită de suferințe care nasc binele. Cel care pătimește devine eliberat de egoism, blând și plin de dragoste. Pentru a urma această cale, este necesar să împlinim toate poruncile lui Hristos și să ne rugăm neîncetat, practicând postul și rugăciunea pentru a ne împărtăși cu Dumnezeu.
Exemplul cuviosului Serafim din Sarov, care s-a rugat și a postit aspru zi și noapte, arată cum Domnul curăță inimile și permite Duhului Sfânt să sălășluiască în cei smeriți și blânzi. Agonisirea blândeții și smereniei este esențială pentru a primi sfânta dragoste.
În rugăciunile noastre trebuie să nu uităm niciodată să cerem în mod special darul dragostei, rugându-ne astfel: „Doamne, dă-mi sfânta dragoste, învață-mă să iubesc toți oamenii: și pe cei de aproape și pe cei de departe, și pe cei credincioși și pe cei necredincioși, precum Tu, Doamne, ne iubești pe noi, pe toți, păcătoșii și ticăloșii”.
Amin.
Sfântul Luca al Crimeii, La porțile Postului Mare. Predici la Triod, Editura Sophia