BREAKING
NEWS

Atenție femei! Semnele ascunse ale cancerului mamar pe care nu trebuie să le ignori!

Prof. Dr. Alexandru Blidaru, medic primar chirurgie generală cu supraspecializare în chirurgie oncologică și ginecologie oncologică, explică care sunt principalele simptome ale cancerului mamar și subliniază importanța depistării precoce a bolii.

Potrivit specialistului, cel mai frecvent semn inițial al cancerului de sân este apariția unei tumori nedureroase la nivelul sânului. Totuși, boala poate debuta și prin fenomene inflamatorii, precum roșeață, căldură, edem sau durere locală, scurgeri mamelonare, modificări ale tegumentelor și areolei, dar și prin apariția unor modificări la nivel axilar.

„De cele mai multe ori, durerea la nivelul sânului, care alarmează paciente și le determină să consulte un medic, nu este un simptom al cancerului de sân. Durerea apare doar în stadiile avansate ale bolii. De regulă, durerea este o alarmă falsă, motiv pentru care medicul recomandă investigațiile necesare și controale periodice”, a precizat prof. dr. Alexandru Blidaru.

Medicul a menționat că, în practica medicală, întâlnește frecvent două tipuri de paciente: „cele speriate, care acuză dureri la nivelul sânului, dar nu prezintă nicio afecțiune, și cele la care se descoperă o tumoră, dar fără durere asociată”.

Importanța depistării precoce

Prof. dr. Blidaru subliniază că, dacă boala este identificată în stadiul I, când tumora are sub 2 centimetri, rata de supraviețuire la cinci ani depășește 95%, iar la zece ani se situează în jur de 90%.

În stadii mai avansate, tumora poate fi nepalpabilă și lipsită de simptome evidente, fiind detectabilă numai prin investigații imagistice, precum ecografia și mamografia. Aceste metode permit identificarea unor modificări minore, de câțiva milimetri, ce pot reprezenta fie cancere incipiente, fie leziuni cu potențial de transformare malignă.

„Indiferent cât de dificil ar părea, este esențial să mergeți la medic pentru investigații regulate: o ecografie mamară anual, mamografie la fiecare 12-18 luni după vârsta de 40-45 de ani, o ecografie abdominală și un examen citologic Babeș-Papanicolau anual. Aceste investigații de rutină pot face diferența în viața unei persoane”, a adăugat medicul.

Semne și simptome ale cancerului mamar:

  • Un nodul mamar, îngroșarea unei mici porțiuni sau o zonă care se simte diferit față de țesutul înconjurător
  • Schimbări în mărimea, forma sau aspectul unui sân
  • Modificări ale pielii ce acoperă sânul
  • Mamelon inversat
  • Cojiere, scalare sau exfoliere a zonei pigmentate a pielii din jurul mamelonului sau a pielii de pe sân
  • Roșeață sau corodarea pielii de pe sân
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!