
Autoritățile au dispus evacuarea a 45 de locuințe situate în apropierea Salinei Praid, ca urmare a agravării situației legate de riscul iminent de prăbușire a acesteia. Măsurile au fost luate în contextul infiltrațiilor masive de apă care afectează structura salinei, iar intervențiile includ și consolidarea zonei prin montarea de baraje și panouri de protecție.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Harghita a decis extinderea perimetrului de evacuare de la inițial 10 la 45 de gospodării, inclusiv locuințe și pensiuni situate în proximitatea Salinei Praid. Decizia a fost luată pentru a preveni orice pericol generat de prăbușirea planșeului minier afectat de infiltrațiile de apă.
Echipele de intervenție ale ISU Harghita, împreună cu polițiști, jandarmi, lucrători ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita și personal al Salinei Praid, acționează în teren prin instalarea panourilor de protecție și amplasarea sacilor de nisip. Scopul acestor măsuri este reducerea presiunii generate de acumulările de apă și limitarea efectelor asupra clădirilor și infrastructurii din zonă.
Până în prezent, au fost montați 300 de metri de panouri, iar alte 1.500 de metri sunt în curs de transport pentru continuarea lucrărilor de consolidare a perimetrului de siguranță, a anunțat ISU Harghita.
Populația a fost informată în timp real printr-un mesaj RO-Alert referitor la pericolul existent în zonă. Echipe mixte formate din reprezentanți ai ISU, Inspectoratului de Poliție Județean și Inspectoratului de Jandarmi Județean oferă sprijin persoanelor evacuate și asigură informarea acestora privind măsurile luate.
„Situația este monitorizată permanent de specialiști prezenți în teren, iar măsurile vor fi ajustate în funcție de evoluția riscurilor”, au transmis reprezentanții ISU. De asemenea, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că va continua să informeze opinia publică în timp real cu privire la toate deciziile luate pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor din zonă.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna Botond, a explicat că riscul de prăbușire al Salinei Praid este iminent, fiind identificate trei tasări în formă de crater în zona de deasupra minei. Acestea au apărut în regiunea în care pârâul Corund se scurge în subteran, agravând astfel pericolul structural.