
O asistentă medicală în vârstă de 33 de ani, angajată la Secția de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a decedat în timpul unei ture de noapte, în noaptea de 17 spre 18 iunie. Colegii săi au declarat că decesul ar fi survenit din cauza unor probleme de sănătate preexistente, iar conducerea spitalului a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate.
„Cu tristețe în suflet, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu confirmă trecerea la cele veșnice, în noaptea de 17/18 iunie, a unei colege admirate și îndrăgite de toți cei care au avut plăcerea de a o cunoaște. Decesul asistentei medicale, angajată în cadrul Secției Cardiologie, a survenit din cauze naturale, pe fondul unor probleme de sănătate preexistente.
Adresăm sincere condoleanțe familiei îndurerate și ne exprimăm întreaga compasiune și disponibilitate în aceste momente de grea încercare. Dumnezeu să o odihnească în pace.”
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a fost informat în data de 18 iunie 2025 despre incidentul petrecut la spital, unde asistenta a decedat în timpul programului de muncă. Reprezentanții ITM au precizat că, potrivit procedurilor legale, conducerea unității medicale a comunicat incidentul, iar împrejurările producerii evenimentului urmează să fie stabilite.
De asemenea, Serviciul de Medicină Legală Sibiu va efectua autopsia care va determina cauza și ora exactă a decesului.
„ITM Sibiu a fost informat în data de 18.06.2025 cu privire la evenimentul petrecut la SCJU Sibiu, în urma căruia o asistentă medicală a decedat în timpul programului de muncă. Conducerea unității medicale a comunicat incidentul conform procedurii legale, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul. Serviciul de Medicină Legală Sibiu urmează să stabilească cauza și ora decesului, în urma autopsiei.”
