
Pe 30 iunie 2025, Calendarul Ortodox îl cinstește pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, o figură emblematică a monahismului din Transilvania și un reper spiritual important pentru credincioșii ortodocși din Țara Moților. Viața sa, plină de asceză și rugăciune, și contribuțiile sale la comunitatea monahală din Munții Apuseni au lăsat o amprentă durabilă în spiritualitatea românească.
Sfântul Ghelasie a trăit în secolul al XIV-lea și a început viața monahală ca sihastru pe valea pârâului Râmeț, un loc retras în Munții Apuseni. Ulterior, a devenit egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba. A fost părintele duhovnicesc al doisprezece ucenici, cu care împărtășea rigorile nevoinței monahale, rugăciunea și slujbele liturgice.
Ascetismul său era remarcabil: Sfântul Ghelasie posta sever, consumând alimente doar sâmbăta și duminica, iar în restul zilelor se hrănea exclusiv cu Sfintele Taine.
El este recunoscut drept păstorul duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, dar și ca vindecător al sătenilor din zona moțească. Mulți bolnavi sufletește sau stăpâniți de duhuri rele au găsit alinare prin rugăciunile sale.
Numele său apare într-o inscripție datată din 1377, pictată pe peretele despărțitor al bisericii vechi de la Râmeț, unde zugravul Mihul menționează perioada în care a lucrat sub arhiepiscopul Ghelasie, în timpul regelui Ludovic:
„Scris-am eu mult greșitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic.”
Această inscripție este considerată prima mențiune documentară a unui întâistătător ortodox al Transilvaniei, reprezentând un reper important în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
După moarte, trupul Sfântului Ghelasie a fost îngropat lângă vechea biserică a Mănăstirii Râmeț, însă locul mormântului s-a pierdut în timp. În 1925, în urma unei ploi torențiale, capul său a fost descoperit și, conform mărturiilor, a înconjurat biserica de trei ori înainte de a se opri lângă altar.
Ulterior, alte două capete au fost găsite în ape, întărind astfel semnele sfințeniei sale. Un moment important care a confirmat autenticitatea relicvei a fost vindecarea unei femei epileptice, care s-a atins cu credință de capul Sfântului și a primit tămăduire.
Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea oficială a Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț. Proclamarea solemnă a fost făcută la Mănăstirea Râmeț pe 29 iunie 1992, iar ziua sa de pomenire liturgică a fost stabilită pentru data de 30 iunie, dată la care este sărbătorit anual de credincioși.