
Un adolescent din București a demonstrat o lecție remarcabilă de curaj și perseverență după afișarea rezultatelor la Bacalaureat. Victor, elev în clasa de Filologie Bilingv la Colegiul Național „Elena Cuza”, a contestat nota obținută la proba de Istorie, reușind să-și vadă efortul recunoscut și să-și demonstreze hotărârea, după o săptămână tensionată pentru întreaga familie, scrie observatornews.ro.
„Examenul la istorie presupune, pe lângă date istorice precise, un eseu, asumarea unor puncte de vedere corecte, argumentare și o exprimare limpede. Nu este deloc simplu. Timp de o săptămână ne-a spus că lucrarea lui este de 9,5, o diferență imensă”, a mărturisit mama adolescentului.
După o săptămână de așteptare, nota lui Victor a fost majorată la 9,45, iar tânărul și-a primit astfel confirmarea efortului și corectitudinii. Bucuria familiei nu a fost însă legată doar de punctaj, ci mai ales de forța interioară pe care fiul lor a dovedit-o pe tot parcursul acestui proces.
„Eu am plâns în hohote în grădină, nu pentru notă, ci de bucurie pentru puterea imensă care se află în sufletul lui. Am simțit clar că rolul meu s-a încheiat. Nici o realizare sau bogăție de pe lumea aceasta nu poate egala fericirea de a împlini frumos creșterea unui om. Acest om este o combinație ireală de bunătate, istețime, sensibilitate, profunzime, putere și curaj”, a adăugat mama lui Victor.