
Starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu, internat din 9 iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, s-a agravat semnificativ. În prezent, acesta se află în stare critică, cu disfuncții multiple ale organelor și necesitatea ventilației mecanice, fiind monitorizat permanent de o echipă medicală multidisciplinară.
Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat pe secția de terapie intensivă a Spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, unde personalul medical îi acordă îngrijiri complexe. Reprezentanții unității medicale au anunțat că starea pacientului s-a deteriorat considerabil, iar organele acestuia cedează progresiv.
Fostul șef de stat, diagnosticat cu cancer la plămâni, prezintă în prezent o afectare respiratorie severă, cu o rezervă ventilatorie semnificativ redusă, fapt ce impune utilizarea ventilației mecanice. Deși în urmă cu câteva zile evoluția sa era descrisă drept relativ staționară, cu slăbiciune și somnolență, situația s-a înrăutățit rapid.
„Starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă. Beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare. Vom reveni cu detalii în funcție de evoluția stării de sănătate”, a transmis conducerea spitalului.