
Amarantul (Amaranthus spp.), considerat cândva planta sacră a aztecilor, câștigă din nou popularitate în nutriția modernă ca o pseudocereală valoroasă. Cu un profil nutrițional bogat în proteine complete, aminoacizi esențiali și antioxidanți, această plantă milenară susține sănătatea celulară, echilibrul hormonal și refacerea organismului.
Amarantul nu este o cereală adevărată, ci o pseudocereală, asemănătoare cu quinoa sau hrișca. Se remarcă prin:
Datorită conținutului de lizină și vitamina C din frunzele și semințele plantei, amarantul contribuie la refacerea țesuturilor, sinteza colagenului și vindecarea mai rapidă a pielii. (Studiu: “Amaranth grain as a source of dietary lysine” – Cereal Chemistry, 1993)
Zincul și squalena din amarant stimulează producția de celule imunitare, protejând organismul împotriva infecțiilor și inflamațiilor. (Studiu: “Squalene: potential chemopreventive agent” – Nutrition and Cancer, 1996)
Fibrele și fitosterolii prezenți în amarant contribuie la scăderea colesterolului LDL și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.
Prin magneziu și triptofan, amarantul ajută la echilibrarea sistemului nervos, reducerea anxietății și susține sinteza serotoninei.
Amarantul este o sursă vegetală bogată în fier, care, combinat cu vitamina C, este ușor asimilabil, prevenind astfel carențele de hemoglobină.
Amarantul este foarte versatil și poate fi consumat sub formă de semințe, făină sau frunze verzi. Gustul său fin, ușor de nucă, îl face ușor de integrat în diverse preparate.
Semințele se fierb într-un raport de 1:3 (o parte amarant, trei părți apă) timp de 20-25 de minute. Rezultatul este o textură ușor gelatinoasă, asemănătoare cu couscous-ul fin. Acest preparat este ideal pentru micul dejun (cu fructe uscate și scorțișoară), garnituri pentru legume, chiftele vegetale sau tocănițe.
Se fierbe amarantul cu lapte vegetal (de ovăz, migdale etc.) și se adaugă la final scorțișoară, miere sau fructe uscate. Textura cremoasă îl face potrivit pentru persoanele care țin post sau au intoleranță la gluten.
Se pun 1-2 lingurițe de semințe crude într-o tigaie încinsă, fără ulei. În câteva secunde, semințele „explodează”, formând granule crocante, perfecte pentru gustare.
Semințele uscate se macină, iar făina obținută se folosește în proporție de 20–30% alături de alte făinuri pentru pâine fără gluten, clătite, biscuiți sau blaturi de prăjituri. Făina este densă, bogată în proteine și oferă sațietate, având un gust ușor de nucă.
Frunzele tinere pot fi preparate similar spanacului: sotate în ulei de măsline cu usturoi, adăugate în supe sau ciorbe, înăbușite cu ceapă și condimente sau incluse în smoothie-uri verzi în cantități mici. Acestea sunt bogate în fier, calciu și vitamina K.