
După trei ani în care prețul energiei electrice a fost plafonat, mulți români au început să primească facturi mult mai mari, unele chiar dublate sau triplate față de perioadele anterioare. Un bărbat din Bihor este unul dintre cei care au sesizat aceste creșteri semnificative, fără o modificare corespunzătoare a consumului.
Începând cu 1 iulie 2025, prețurile la energia electrică nu vor mai fi plafonate, iar consumatorii vor plăti tariful integral, care va ajunge la 1,50 lei pe kWh. Aceasta înseamnă că, în absența unor măsuri compensatorii, cei care consumau sub 100 kWh lunar, plătind anterior 0,68 lei/kWh, vor vedea facturile dublate.
În contextul acestei liberalizări, în luna august s-au înregistrat numeroase reclamații din partea consumatorilor. Din totalul de 9 milioane de utilizatori, aproximativ 4,5 milioane vor plăti facturi dublate. Pentru restul, scumpirile vor varia în funcție de consum și de contractele încheiate.
Mai mulți români au observat că facturile lor au crescut semnificativ, uneori chiar fără o modificare a consumului raportat. Nemulțumiți, aceștia și-au exprimat frustrările pe rețelele de socializare.
„În fiecare lună folosesc între 150-180 kWh, plăteam între 103 și 130 de lei. Acum mi-au venit 290 de lei. Mi s-a dublat factura!”, a declarat un bărbat din zona Aleșd, județul Bihor.
Un orădean a relatat o situație și mai gravă: „La mine e triplu, de la 50 de lei la 180 de lei. Atât am de plată!”
O femeie din Oradea a spus: „Și eu la fel. Plăteam 80-90 de lei, acum am primit factura de 331 de lei”.
Un alt bihorean a povestit că a primit o factură dublată, de 325 de lei, deși avea kWh plătiți în avans, ceea ce ar fi trebuit să reducă suma de plată. „La noi venea o factură de maximum 150-160 de lei, acum a venit una de 325 de lei… Plus că aveam kWh plătiți în avans… Mulțumim celor care au tras cu dinții să ne conducă”, a declarat acesta.
Autoritățile au anunțat un program de sprijin financiar destinat persoanelor și familiilor vulnerabile. Acesta constă în acordarea unui voucher lunar în valoare de 50 de lei, utilizabil exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică.