BREAKING
NEWS

ȘOC pe Transfăgărășan! Autoritățile pregătesc o TAXĂ URIAȘĂ pentru turiști ca să oprească haosul și să salveze muntele!

Autorțile analizează introducerea unei taxe de acces pe Transfăgărășan pentru a limita numărul mare de turiști și a proteja mediul montan, după ce zona Bâlea Lac s-a confruntat cu probleme legate de trafic intens, parcări improvizate și acumulare de deșeuri.

Transfăgărășanul, unul dintre cele mai apreciate drumuri montane din lume, se confruntă cu efectele turismului excesiv, care afectează grav atât mediul, cât și experiența vizitatorilor. În special zona Bâlea Lac este supusă unui trafic intens, iar prezența numeroaselor tarabe, gunoaielor și urșilor atrași de deșeuri a generat probleme serioase.

Alin Chipăilă, președintele Asociației Județene de Turism Sibiu, explică faptul că poluarea și aglomerația reprezintă principalele dificultăți. El afirmă că o taxă de acces ar putea sprijini îmbunătățirea infrastructurii și ar ajuta la selectarea comercianților din zonă.

„Problema din zona Bâlea Lac este o problemă legată de sistematizare și acces. (…) Este foarte mult trafic, este foarte multă poluare, sunt multe gunoaie… Fiind vorba despre un drum național, aflat în proprietatea statului, trebuie studiate care sunt pârghiile legale pentru a impune o astfel de taxă. Cert este că în foarte multe destinații similare din Europa există un acces oarecum controlat, astfel încât să limitezi traficul, dar să ai și sursele financiare pentru investiții în zonă”, a declarat Alin Chipăilă pentru Turnul Sfatului.

Ciprian Ștefan, directorul Muzeului Astra din Sibiu, susține și el necesitatea unei astfel de măsuri, evidențiind haosul creat de turismul de masă în regiune.

„Turismul acesta de masă, cum vedem la Bâlea Lac, trebuie reașezat. Când te duci pe Transfăgărășan ce vezi? O adunătură de tarabe! Nu-ți prea vine să mai oprești sau să repeți experiența. Cred că lucrurile acestea pot fi reglate la nivel național. (…) Acolo este o agresiune și presiune. (…) Acolo este un haotism urban care trebuie reparat”. Introducerea unei taxe ar putea finanța infrastructura și activități autentice: „Introducerea unei taxe poate că ar merita discutată. (..) O taxă ar putea ajuta pentru dezvoltarea unei parcări civilizate, un mobilier adecvat locului, niște activități autentice”, a explicat Ciprian Ștefan.

Exemple din Europa arată că astfel de taxe pot funcționa eficient. În vara anului 2025, autoritățile din Dolomiți, Italia, au introdus o taxă de 5 euro pentru accesul pe traseul montan Seceda, cu scopul de a controla numărul turiștilor și a proteja mediul înconjurător.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: