BREAKING
NEWS

BREAKING: Guvernul blochează majorarea alocațiilor pentru copii și în 2026 – ce înseamnă asta pentru familii!

Guvernul României a anunțat că alocațiile pentru copii nu vor fi majorate în anul 2026, ci vor rămâne la nivelul stabilit în 2025, fiind astfel al doilea an consecutiv fără creșteri.

Decizia este prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 156/2024, care păstrează cuantumul alocațiilor stabilit pentru decembrie 2025 și blochează indexarea prevăzută inițial de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

„În anul 2026 se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2025: k) alocațiile de stat pentru copii, reglementate de Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în actul normativ.

Conform legislației, în 2026 alocațiile vor fi următoarele:

  • 719 lei pe lună pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau până la trei ani pentru copiii cu handicap);
  • 292 lei lunar pentru copiii între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursuri liceale sau profesionale;
  • 719 lei pe lună pentru copiii cu handicap între trei și 18 ani.

Ultima majorare a alocațiilor a fost făcută în ianuarie 2024, când sumele au crescut cu 13,8%.

Legea garantează dreptul la alocație tuturor copiilor până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar tinerii care continuă studiile liceale sau profesionale pot primi alocația și după această vârstă, până la finalizarea cursurilor.

URMĂREȘTE-NE PE
GOOGLE NEWS
Etichete: