
Guvernul a majorat impozitul pe autoturisme, în cadrul celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, cu creșteri care variază între 5% și 146%. Această modificare a stârnit critici din partea producătorilor auto, care acuză utilizarea unor criterii depășite și incomplete pentru calculul taxei.
Potrivit acestora, la stabilirea impozitului ar fi trebuit incluse și criterii legate de vechimea vehiculelor, nu doar standardul de poluare Euro. Dan Vardie, președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), explică: „Folosirea standardului euro este făcută eronat, din necunoaștere. Aceste standarde au evoluat în timp. De exemplu, în cazul Euro 6, o mașină produsă acum 10 ani astăzi nu mai este la fel. Nu este același standard Euro 6 de acum 10 ani”.
În practică, diferențele de impozit între un vehicul vechi și unul modern sunt mult mai mici decât ar părea. Pentru un autoturism de 1.600 cm³, impozitul pentru o mașină veche, non-euro, este de 400 de lei, în timp ce o mașină cu standard Euro 6 plătește 330 de lei, adică o diferență de doar 18%. În cazul motoarelor mari, de peste 3.000 cm³, decalajul scade la 10%: un autoturism non-euro achită 4.786 de lei impozit, iar unul Euro 6, 4.351 de lei.
În plus, analiștii contestă și cuantumul impozitului pentru mașinile electrice, susținând că plafonul fix de 40 de lei este prea mic. Dan Schwartz, analist fiscal, punctează: „Și automobilele electrice poluează. Merg și ele cu pneuri, cauciucurile se tocesc, praful generat de anvelopă se duce în atmosferă. Poluează mediul. Au baterii care produc poluare. Încă n-am ajuns să le reciclăm. În trecut, s-au încercat înmatriculări în Bulgaria, tocmai pentru a scăpa de impozitele mari”.
Modificările fiscale vor avea impact și asupra veniturilor autorităților locale. Analistul fiscal Gabriel Biriş explică: „Ăștia sunt bani la autoritățile locale. Primăriile vor strânge semnificativ mai mulți bani, în special din eliminarea acestei reduceri pentru hibride. Vor strânge bani din motoarele mici, care sunt foarte multe”.