BREAKING
NEWS

EXCLUSIV: Premierul Ilie Bolojan anunță măsurile șoc care vor schimba România – Vezi ce se pregătește acum!

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, într-o conferinţă de presă, conţinutul Pachetului 3 de măsuri pe care guvernul urmează să îl aprobe, care vizează reformarea administraţiei publice şi alte domenii importante pentru eficientizarea aparatului de stat şi creşterea economică.

Potrivit șefului Executivului, acest pachet legislativ nu presupune o reducere directă a numărului de posturi, ci include numeroase măsuri care să asigure o administrare mai eficientă. „Unul dintre cele mai importante puncte este dreptul autorităților publice de a autoriza și taxa jocurile de noroc în fiecare localitate”, a explicat Bolojan. El a precizat că, din cauza complexității, Pachetul 3 va fi adoptat prin asumarea răspunderii guvernului, urmând exemplul celor două pachete anterioare.

Premierul a subliniat că, în baza analizei deja efectuate, nu se înregistrează modificări semnificative în privința numărului efectiv de angajați. Totodată, pachetul poate fi completat cu alte măsuri, în special cele prevăzute în protocolul coaliției privind reducerea aparatului central, precum şi cu regulile generale pentru eficientizarea serviciilor deconcentrate. „Acest pachet poate include și un proiect care stabileşte reguli generale de reducere a aparatului în administraţia centrală și în serviciile deconcentrate”, a adăugat Bolojan.

Printre propunerile avansate se numără și interdicția cumulului pensiei cu salariul. Premierul consideră că această măsură este benefică, pentru că „decât să reducem un post al unui om fără altă sursă de venit, dacă ai ieșit la pensie la 50 de ani și vrei să lucrezi, poți să-ți găsești un loc în sectorul privat”. El a arătat că această măsură, împreună cu reducerea aparatului central, ar putea face parte din Pachetul 3.

De asemenea, pachetul va cuprinde măsuri privind fuziuni și comasări de instituții care, potrivit analizelor guvernamentale, pot funcționa eficient doar în cadrul unor structuri reunite. Bolojan a menționat clarificări legate de vârstele de pensionare și eliminarea posibilităţii pensionărilor anticipate, reducerea perioadei de șomaj și susținerea unor proiecte de dezvoltare economică.

Despre sectorul energetic, premierul a subliniat necesitatea unor Proiecte majore care să asigure creșterea producției și stabilitatea sistemului energetic naţional. „Prețul energiei este un element important dacă dorim să evităm o inflație ridicată sau o recesiune. Trebuie să ne concentrăm pe proiectele care cresc producția de energie în România”, a afirmat Bolojan, remarcând că lucrările la centrala de la Iernut, realizată în proporţie de 90%, stagnează de ani buni.

El a evidențiat importanța investițiilor în acumularea de energie și în eficientizarea sistemului. „Am finanțat panouri fotovoltaice și alte surse pentru oameni, dar nu am atacat suficient eficiența sistemului național de energie. Este necesar să lucrăm la stocarea energiei, prin proiecte mari de pompaj în lacuri mari, care să faciliteze utilizarea eficientă a energiei produse în perioadele de surplus”, a explicat premierul.

De asemenea, Bolojan a propus simplificarea autorizării hidrocentralelor pentru a preveni blocajele cauzate de procese și contestații privind certificările de mediu. „Există un potențial semnificativ pentru a pune în funcțiune în termen de 1-2 ani o parte dintre hidrocentralele aflate în stadii avansate, de peste 80% realizare”, a concluzionat acesta.

Şeful guvernului a mai precizat că măsurile propuse nu înseamnă doar reduceri, ci şi măsuri pentru o economie mai sănătoasă şi pentru creştere economică sustenabilă.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!