Odată cu înaintarea în vârstă, în special după pragul de 40 de ani, vitamina D devine un pilon esențial pentru menținerea sănătății oaselor, a sistemului imunitar și a stării de bine generale. Deficitul acestui nutrient este o problemă frecventă, ale cărei consecințe pot fi serioase pe termen lung.
Cunoscută și ca „vitamina soarelui”, vitamina D este un nutrient liposolubil, ceea ce înseamnă că se dizolvă în grăsimi pentru a fi absorbită de organism. Rolul său principal este de a facilita absorbția calciului și a fosforului, minerale vitale pentru construirea și menținerea unei structuri osoase puternice. În plus, contribuie la funcționarea corectă a sistemului imunitar, ajutând corpul să lupte împotriva infecțiilor și să controleze inflamațiile.
Există două forme principale ale acestei vitamine. Vitamina D2 (ergocalciferol) provine din surse vegetale, cum ar fi ciupercile expuse la raze ultraviolete, în timp ce vitamina D3 (colecalciferol) este sintetizată de piele în urma expunerii la soare și se găsește în alimente de origine animală. Studiile arată că D3 este mai eficientă în creșterea nivelului de vitamina D din sânge.
Recomandările privind doza zilnică necesară se modifică odată cu vârsta. Pentru adulții cu vârste între 40 și 70 de ani, se recomandă un aport de 600-800 de Unități Internaționale (UI) pe zi. După 70 de ani, necesarul crește la 800-1000 UI zilnic. Totuși, singura modalitate de a stabili doza corectă este prin analize de sânge care măsoară nivelul seric de 25-hidroxivitamina D, medicul fiind cel care poate personaliza suplimentarea.
Principala sursă de vitamina D rămâne expunerea la soare, care declanșează producția naturală în piele. Aproximativ 15-30 de minute de expunere la soare, de câteva ori pe săptămână, pot fi suficiente, însă eficiența depinde de factori precum anotimpul, latitudinea geografică și tipul de piele. O altă cale este alimentația, prin consumul de pește gras (somon, macrou, sardine), gălbenuș de ou și produse lactate fortificate. Când aceste surse sunt insuficiente, se poate apela la suplimente, dar numai la recomandarea unui specialist, pentru a evita riscul de supradozaj.
Deficitul de vitamina D poate fi cauzat de mai mulți factori. Expunerea limitată la soare, specifică persoanelor care lucrează în interior sau locuiesc în regiuni nordice, este principala cauză. De asemenea, pe măsură ce îmbătrânim, capacitatea pielii de a sintetiza vitamina D scade. O dietă săracă în alimente relevante sau anumite afecțiuni medicale, precum boala Crohn sau boala celiacă, care afectează absorbția grăsimilor, pot contribui la apariția deficitului.
Simptomele care semnalează o posibilă carență sunt adesea subtile și pot fi ușor trecute cu vederea. Printre acestea se numără oboseala cronică, durerile osoase și musculare, în special în zona lombară, căderea părului, o vulnerabilitate crescută la infecții și chiar schimbări de dispoziție sau stări depresive.
Pe termen lung, un nivel scăzut de vitamina D poate duce la afecțiuni grave. La adulți, poate provoca osteomalacie, o condiție caracterizată prin înmuierea oaselor, care crește riscul de fracturi. De asemenea, deficitul contribuie la dezvoltarea osteoporozei, prin accelerarea pierderii densității osoase. Studiile au asociat lipsa vitaminei D și cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet de tip 2, anumite boli autoimune precum scleroza multiplă și un declin cognitiv accelerat.
