
Salariul minim brut ar putea crește anul viitor la 4.752 de lei, în urma unor propuneri aflate în analiză la Ministerul Muncii, care urmează să fie discutate cu premierul Ilie Bolojan.
În prezent, salariul minim brut este de 4.050 de lei (echivalentul a 2.574 de lei net), iar două variante de majorare sunt luate în calcul. Prima prevede o creștere la 4.315 lei, însă dacă nu se menține deducerea de 300 de lei, creșterea salariului net ar fi limitată.
Potrivit celei de-a doua variante, salariul minim brut ar putea ajunge la 4.752 de lei, ceea ce ar însemna un venit net de aproximativ 2.831 de lei pentru angajați.
În România, aproximativ un milion de persoane sunt plătite cu salariul minim, majoritatea în sectorul privat. O eventuală creștere ar aduce beneficii și statului, care ar încasa mai multe contribuții sociale și fiscale. Acestea includ nu doar contribuțiile salariale, ci și alte plăți calculate în funcție de salariul minim, cum ar fi cele pentru angajații part time sau cei cu drepturi de autor. De asemenea, valoarea punctului de amendă este legată de salariul minim garantat.
Mediul de afaceri se arată reticent față de majorare, în special dacă ar fi eliminată scutirea de taxe pentru suma de 300 de lei, deoarece acest lucru ar crește costurile pentru firme.
Ministrul Muncii va purta discuții cu premierul Ilie Bolojan pentru a decide asupra acestor propuneri. Potrivit sursei citate, sindicatele susțin necesitatea majorării salariului minim, care ar ajuta România să se alinieze la normele europene.