BREAKING
NEWS

Tragedie în Pitești! Tânăr de 18 ani ucis într-un accident șocant în timp ce aștepta o cursă de ridesharing!

Un tânăr de 18 ani a murit după un accident petrecut aproape de miezul nopții în cartierul Trivale din Pitești, în timp ce aștepta o cursă de ridesharing. Șoferul care urma să-l preia a încercat să întoarcă pe bulevard fără să se asigure, fiind lovit în plin de un alt autoturism condus de un tânăr de aceeași vârstă. În urma impactului, adolescentul a fost prins între mașina ridesharing și un autoturism parcat pe marginea drumului.

Șoseaua era udă, iar șoferul care circula pe banda a doua nu a mai putut evita coliziunea. „Urmele accidentului se văd și acum. Băiatul de 18 ani se afla pe stradă, în momentul în care ar fi trebuit să fie preluat de taximetrist. O cursă de cel mult zece minute care trebuia să-l ducă de la locuința în care stătea în chirie, până la apartamentul prietenei sale”, a declarat Bogdan Dinu, reporter Observator.

Alexandra Ispăşeanu, asistentă medicală care locuiește în blocul de lângă locul accidentului, a intervenit imediat și a început manevrele de resuscitare înainte de sosirea ambulanței. „Băiatul era în stare foarte gravă, în stop cardio-respirator. Nimeni care lucrează în domeniul acesta nu poate să stea acasă cu mâinile în sân sau pe bordură, să privească. Este un instinct să cobori și să acorzi primul ajutor până vin colegii”, a povestit Alexandra.

Adolescentul a răspuns manevrelor de resuscitare, însă a decedat ulterior la spital, după ce inima i-a cedat pentru a doua oară. Victima era din satul Vitănești, județul Olt, și se mutase în Pitești pentru a urma liceul. „Un băiat foarte cuminte, foarte respectuos, la locul lui. De vreo 2, 3 ani s-a dus la liceu la Pitești, dar venea săptămânal acasă, vacanțele, toate… el aici locuia”, a spus o vecină.

Șoferul de ridesharing, un bărbat de 50 de ani din Târgoviște, a fost și el transportat la spital cu răni multiple. Acesta a declarat polițiștilor că nu își amintește cum s-a produs accidentul. „Ambii conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool”, a precizat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.

Bulevardul pe care s-a produs tragedia este cunoscut localnicilor ca un punct negru pentru accidente, din cauza parcărilor pe prima bandă, a vizibilității reduse la intrarea în intersecții și a trecerii ilegale a pietonilor. „Noi am sesizat de atâtea ori primăria, dar nu s-a luat în considerare absolut nimic. Sunt câte 7-8 accidente pe lună aici”, a declarat un localnic.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!