
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță un ajutor financiar de 400 de lei pentru peste 2,7 milioane de pensionari cu venituri reduse, care va fi acordat în luna decembrie 2025. Această sumă reprezintă a doua tranșă dintr-un sprijin total de 800 de lei destinat pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei, în cadrul programului anual de protecție socială.
„Un număr de 2.750.000 de pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei vor primi în decembrie 2025 sprijinul financiar de 400 lei, a doua tranşă din ajutorul de 800 lei acordat în acest an. Avem aceşti bani în buget şi vor ajunge la cei care sunt cei mai afectaţi în această perioadă. Ştim că nu rezolvă multe dintre problemele cotidiene, dar aduce un ajutor concret în prag de iarnă”, a declarat ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, citat de digi24.ro.
Pentru susținerea acestei măsuri, Ministerul Finanțelor a propus o Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025. Potrivit documentului, veniturile acestui buget vor crește cu peste 3 miliarde de lei, sumă alocată în principal sistemului public de pensii printr-o subvenție suplimentară de la bugetul de stat.
De asemenea, bugetul asigurărilor pentru șomaj va fi majorat cu aproximativ 287 milioane de lei, iar sistemul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale va primi o suplimentare de peste 21 milioane de lei.
Ministerul Muncii subliniază că această formă de sprijin nu reprezintă o soluție completă pentru dificultățile cu care se confruntă pensionarii, însă este un gest concret de solidaritate într-un context economic marcat de inflație și creșterea costurilor de trai.