
Amalia, tânăra de 21 de ani și a treia victimă a accidentului rutier petrecut în urmă cu două săptămâni pe E85, a fost condusă pe ultimul drum vineri, 3 octombrie 2025. În urma aceleiași tragedii, au murit și mama sa, în vârstă de 50 de ani, și una dintre surori, Cornelia. O a patra persoană aflată în mașină, sora cea mică, a supraviețuit.
Tragedia a avut loc în urmă cu două săptămâni, pe drumul E85, când șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu autoturismul în care se aflau Daniela, în vârstă de 50 de ani, și cele trei fiice ale sale.
Impactul a fost devastator. Mama, Daniela, a murit pe loc, în timp ce fiicele sale au fost grav rănite. La o săptămână după accident, s-a stins din viață și Cornelia. Amalia a luptat pentru viața ei timp de aproape două săptămâni, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva. Singura supraviețuitoare a familiei este Tabita, o adolescentă în vârstă de 17 ani.
La înmormântare, familia și apropiații i-au adus un ultim omagiu Amaliei. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost depus într-un sicriu alb, înconjurat de coroane și flori albe. Cei prezenți, îmbrăcați în haine de doliu, s-au rugat pentru sufletul ei.