BREAKING
NEWS

Are 44 de ani și 20 de copii. Anunțul pe care l-a făcut a lăsat o țară întreagă cu gura căscată.

Georgiana Văcaru, o femeie în vârstă de 44 de ani din județul Argeș, este mama a 20 de copii, familia sa fiind cea mai numeroasă din România. Primul copil l-a născut la 19 ani, iar de atunci a fost însărcinată aproape în fiecare an, declarând că nu intenționează să se oprească: „Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim”.

Cel mai mare copil al familiei Văcaru are 23 de ani, în timp ce cel de-al 20-lea, o fetiță, s-a născut la începutul anului 2020. Familia, formată din părinți și cei 10 băieți și 10 fete, locuiește în satul Cotenești, comuna Stoenești.

Întreaga familie trăiește într-o casă cu opt camere, unde dormitoarele au fost amenajate cu paturi suprapuse. Principala sursă de venit o reprezintă alocațiile copiilor, completate de banii câștigați de tată, Iosif, care pleacă la muncă în străinătate în fiecare primăvară și toamnă.

Georgiana Văcaru a povestit în trecut că se descurcă în gospodărie cu ajutorul copiilor mai mari și că cel mai greu îi este atunci când trebuie să plece de acasă pentru a naște. „Ne descurcăm bine, îi mai antrenez, haide să facem lucrul ăsta, ăștia mai mari la fel, nu pot să-i pun pe cei mici să facă treburi de om mare, fiecare după puterea lui. Mai greu mi se pare când trebuie să fiu plecată, când mai nasc, să plec de acasă câteva zile, atunci că sunt cu gândul la ei, mi se face dor de ei”, a declarat mama.

Soțul ei, Iosif, consideră că numeroasa familie este o binecuvântare. Într-o declarație acordată în trecut unui post de televiziune, acesta a explicat decizia de a avea 20 de copii. „Așa a fost de la Dumnezeu, să avem 10 fete și 10 băieți. Momentan, ne descurcăm binișor, nu putem nici să ne lăudăm, dar nici să ne văităm. Puteam să găsim și noi metode, nu suntem nici inculți, nici proști… dar am lăsat tot în voia lui Dumnezeu. Dacă El ne-a binecuvântat și ne-a dat putere să-i creștem, să-i hrănim și să mergem mai departe”, a spus tatăl copiilor.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!