
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a decis, marți, suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județ pentru ziua de miercuri, 8 octombrie 2025. Măsura a fost luată ca urmare a emiterii unei avertizări meteorologice Cod roșu de ploi abundente, valabilă de marți, ora 21.00, până miercuri, la ora 23.00.
„S-a dispus suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județul Ialomița pentru data de 08 octombrie 2025, în scopul protejării elevilor și personalului didactic”, a decis CJSU Ialomița.
Pe lângă închiderea școlilor, autoritățile au dispus și alte măsuri preventive. A fost activat Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI) și grupa operativă a ISU Ialomița, care vor funcționa pe toată durata codului roșu. Totodată, se va asigura permanența în primării, vor fi verificate șanțurile și cursurile de apă și vor fi monitorizate persoanele vulnerabile, precum vârstnicii, gravidele sau bolnavii cronici.
O decizie similară a fost luată și în județul Constanța, unde Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât încă de luni închiderea școlilor, grădinițelor și creșelor pentru aceeași zi de 8 octombrie, din cauza aceleiași avertizări de vreme severă.