
Un medic a fost operat de urgență după ce a încercat să se sinucidă, ieri, în propria locuință. Bărbatul a fost găsit de polițiști într-o stare de agitație, cu mai multe plăgi în zona gâtului, la mâini și la piept, după ce o vecină a alertat autoritățile prin 112. Apropiații acestuia susțin că medicul se confrunta cu o stare de epuizare.
Incidentul a avut loc în cursul zilei de ieri, când o femeie a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța că vecinul său încearcă să-și ia viața. Echipajele de poliție sosite la fața locului l-au găsit pe medic în locuința sa, agitat.
Bărbatul a fost imobilizat, a primit primul ajutor, apoi a fost transportat la spital. Medicii au constatat că acesta prezenta multiple plăgi în zona cervicală, precum și la nivelul mâinilor și al pieptului, fiind supus imediat unei intervenții chirurgicale.
Potrivit apropiaților, medicul se confrunta cu o stare de epuizare, cunoscută ca burnout, și fusese vizibil neliniștit și stresat în ultima perioadă. Numele său a apărut și într-un dosar penal deschis în 2016, după decesul unui pacient care suferise o operație de micșorare a stomacului.
Intervenția chirurgicală din 2016 a fost realizată împreună cu o echipă de medici din Franța, în total fiind operate atunci nouă persoane. În prezent, polițiștii și procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte care au dus la gestul medicului.