
O tragedie a avut loc în județul Dolj, unde un bărbat și-a ucis soția în vârstă de 39 de ani, i-a aruncat trupul într-o fântână, iar apoi s-a sinucis. Cei doi erau împreună de 24 de ani și aveau trei copii. Potrivit apropiaților, crima ar fi fost comisă din gelozie, după ce femeia se întorsese de la muncă din străinătate.
După comiterea crimei, bărbatul l-a contactat telefonic pe ginerele său, în vârstă de 26 de ani, căruia i-a spus că nu își găsește soția și că intenționează să își pună capăt zilelor. Alertat, tânărul a sunat la 112 și l-a anunțat și pe fiul cel mic al cuplului, un băiat de 13 ani, despre planurile tatălui său. Copilul a fost cel care și-a găsit tatăl spânzurat în locuință și a semnalat dispariția mamei.
Polițiștii și un echipaj de ambulanță s-au deplasat la fața locului. Medicii au constatat decesul bărbatului, în timp ce trupul neînsuflețit al femeii a fost scos dintr-o fântână aflată la aproximativ un kilometru de casă. „La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul bărbatului, femeia fiind extrasă din fântână, din păcate decedată. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Potrivit apropiaților, femeia se întorsese recent din străinătate, unde lucra câteva luni pe an. Principalul mobil al crimei pare să fie gelozia, sora victimei susținând că bărbatul ar fi devenit violent pe fondul suspiciunii că soția sa și-ar fi găsit un alt partener.
Aceeași sursă a confirmat că femeia nu era la primul episod de violență suferit și că ar fi cerut ajutorul autorităților în trecut. Întrebată dacă sora ei a mai fost bătută înainte, aceasta a răspuns: „Da, da, da, asta știe toată lumea”.
Șocul a fost resimțit și în familia agresorului. „M-a sunat nepoata mea azi dimineaţă. Am rămas blocat. De la o gelozie au ajuns la…”, a declarat fratele bărbatului.
O anchetă este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care au murit cei doi soți. Dacă varianta rudelor este confirmată de anchetatori, acesta ar fi cel de-al 47-lea caz de femicid comis în România în acest an.