
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, luni seară, că Guvernul va relua demersurile pentru reforma pensiilor magistraților, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională legea pe care Executivul și-a asumat răspunderea. Șeful Guvernului a precizat, într-o postare pe Facebook, că obiecția CCR a fost una de procedură, nu de fond, și că reforma rămâne un „obiectiv ferm” pentru coaliția de guvernare.
Reacția premierului vine după ce CCR a invalidat legea cu o majoritate de 5 la 4 voturi. „Am luat act de decizia CCR în privinţa legii privind pensiile magistraţilor. (…) CCR nu a respins pe fond proiectul acestei reforme, obiecţia a fost exclusiv procedurală, deci Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate”, a scris Ilie Bolojan.
Acesta a criticat sistemul actual, pe care l-a numit un ansamblu de „privilegii insuportabile social şi bugetar”. „Nicăieri în lume nu se iese la pensie la 48-50 de ani şi nu se ia o pensie cât ultimul salariu. Acestea nu sunt aspecte politice. (…) Nu Guvernul, nu un om politic sau un partid au nevoie de această reformă, ci România are nevoie de ea”, a mai transmis premierul.
Potrivit lui Bolojan, decizia Curții a stabilit un nou standard privind timpul de așteptare pentru avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). „CCR a setat un standard procedural privind durata în care trebuie aşteptat avizul consultativ al CSM”, a menționat prim-ministrul.
Șeful Executivului a detaliat calendarul evenimentelor, arătând că Guvernul a așteptat 10 zile avizul CSM, un termen pe care patru judecători CCR l-au considerat rezonabil. „Guvernul, prin Ministerul Muncii, a solicitat avizul CSM în data de 22 august, iar angajarea răspunderii Guvernului pe acest proiect a avut loc după 10 zile, în data de 1 septembrie. (…) Desigur, standardul fixat de CCR va fi respectat”, a conchis Ilie Bolojan.