Diabetul zaharat este o afecțiune cronică definită prin niveluri crescute ale zahărului (glucozei) în sânge, care apar atunci când organismul nu produce suficientă insulină sau nu o poate utiliza eficient. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, boala se clasifică în trei forme principale – tip 1, tip 2 și gestațional – și poate fi gestionată printr-un control riguros al dietei, exerciții fizice și tratament medical.
Insulina este un hormon esențial care permite celulelor să absoarbă glucoza din sânge și să o transforme în energie. Când acest mecanism nu funcționează corect, fie din cauza producției insuficiente de insulină, fie din cauza incapacității celulelor de a o folosi, glucoza se acumulează în sânge, ducând la hiperglicemie și la dezechilibre metabolice.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recunoaște trei forme principale ale bolii: diabetul de tip 1, diabetul de tip 2 (cel mai frecvent) și diabetul gestațional, care apare în timpul sarcinii. Terminologia modernă a înlocuit denumirile mai vechi, precum „diabet juvenil” pentru tipul 1 sau „diabet non-insulino-dependent” pentru tipul 2.
Diabetul de tip 1 este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă și distruge celulele beta din pancreas, responsabile cu producerea de insulină. Aceasta duce la un deficit sever al acestui hormon. În Europa și America de Nord, aproximativ 10% din totalul cazurilor de diabet sunt de tip 1.
Afecțiunea debutează frecvent în copilărie, dar poate apărea la orice vârstă. Tratamentul este vital și constă în administrarea zilnică de insulină prin injecții sau prin pompe automate, alături de o dietă strictă, care presupune calcularea carbohidraților și monitorizarea constantă a glicemiei.
Deși tehnologia medicală a avansat, oferind dispozitive precum pen-uri de insulină și senzori de monitorizare continuă a glicemiei, un tratament definitiv sau un pancreas artificial complet funcțional nu sunt încă disponibile.
Diabetul de tip 2 este cauzat de o combinație între rezistența crescută a celulelor la acțiunea insulinei și o scădere treptată a producției acestui hormon. Principala cauză a acestei rezistențe este o modificare a receptorilor de insulină de la nivelul celulelor.
Printre principalii factori de risc se numără stilul de viață sedentar, obezitatea, alimentația bogată în calorii, fumatul, nivelul ridicat al colesterolului și hipertensiunea arterială.
Tratamentul inițial se bazează pe medicație orală, care ajută la creșterea sensibilității celulelor la insulină. Terapia cu insulină devine necesară doar în stadiile avansate, când medicamentele nu mai reușesc să controleze glicemia, iar capacitatea pancreasului de a secreta insulină este epuizată.
Unul dintre cele mai comune semne ale diabetului este setea excesivă, însoțită de urinări frecvente, în ciuda consumului adecvat de lichide. Pacienții pot simți, de asemenea, o foame exagerată, chiar și după ce au mâncat, iar o pierdere inexplicabilă în greutate poate fi un semnal de alarmă.
Vederea încețoșată este un alt simptom frecvent, cauzat de modificările pe care nivelul ridicat de glucoză le produce la nivelul ochilor. Pe termen lung, diabetul crește riscul de a dezvolta afecțiuni grave, precum cataracta și glaucomul, motiv pentru care controalele oftalmologice regulate sunt esențiale.
Oboseala cronică și irascibilitatea pot apărea deoarece organismul nu mai poate folosi eficient glucoza pentru a produce energie. Tulburările metabolice pot afecta și starea de spirit, ducând la iritabilitate sau chiar depresie.
Vindecarea lentă a rănilor, tăieturilor sau zgârieturilor este un alt simptom specific. Diabetul afectează circulația sângelui și slăbește răspunsul imunitar, ceea ce îngreunează procesul natural de reparare a țesuturilor și crește riscul de infecții.
