BREAKING
NEWS

Angajatorul ți-a oprit banii pentru pensie, dar nu i-a virat niciodată? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde anii de muncă

Mulți români ajunși la vârsta pensionării descoperă că le lipsesc ani din vechimea în muncă, deși angajatorii le-au reținut contribuțiile sociale din salarii. Problema vizează în special perioadele de dinainte de 2018, când sistemul nu era digitalizat, iar casele de pensii sunt acum asaltate de oameni care încearcă să-și recupereze drepturile.

Pentru a obține pensie pentru limită de vârstă, un salariat trebuie să îndeplinească două condiții: vârsta minimă și stagiul complet de cotizare. În prezent, bărbații se pot pensiona la 65 de ani, cu un stagiu de 35 de ani, iar femeile la 62 de ani și 5 luni, cu un stagiu de 33 de ani și 2 luni. Pentru pensia anticipată este necesar un stagiu de cel puțin 40 de ani.

Potrivit expertului în HR Cristina Georgeta Vintilă, citată de „Adevărul”, problema a apărut din cauza modului în care funcționa sistemul înainte de 2018, când contribuțiile obligatorii (CAS și CASS) erau datorate de salariat, dar reținute și virate de angajator.

„Practic, angajatorul era intermediar: oprea sumele din salariile brute și trebuia să le vireze statului până la data de 25 a lunii următoare. În lipsa unui sistem digital de urmărire, verificarea reală a virării contribuțiilor era dificilă. Declarațiile se depuneau pe suport fizic, iar instituțiile nu aveau baze de date interconectate. Astfel, unele firme rețineau contribuțiile, dar nu le mai achitau către buget, acumulând datorii care se descopereau uneori abia la controale ulterioare sau la momentul pensionării angajaților”, a explicat experta.

Situația a fost agravată de faptul că, înainte de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, reținerea și neplata contribuțiilor nu erau încadrate clar ca faptă penală. „Ulterior, art. 6 al legii a stabilit explicit că reținerea și nevirarea contribuțiilor în termen de 60 de zile constituie infracțiune, pedepsită cu închisoare”, a adăugat Vintilă.

După reforma fiscală din 2018, odată cu introducerea sistemelor digitale precum Declarația 112, SAF-T sau e-Factura, trasabilitatea plăților a devenit completă. „Astăzi, orice neconcordanță între D112 și plățile efective se semnalează automat prin interconectarea ANAF cu Trezoreria, iar salariații își pot verifica stagiile de cotizare în timp real prin contul online CNPP”, a mai precizat specialista.

Conform Codului de procedură fiscală, dreptul statului de a stabili creanțe fiscale rezultate din fapte penale, cum este neplata contribuțiilor, se prescrie într-un termen de 10 ani, ceea ce înseamnă că datoriile pot fi recuperate chiar și după un deceniu.

Persoanele care constată că le lipsesc perioade de cotizare, deși contribuțiile le-au fost reținute de angajator, au la dispoziție mai mulți pași legali pentru a-și recupera drepturile.

Primul pas este depunerea dosarului de pensie la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), împreună cu toate documentele doveditoare, precum contractele de muncă. Ulterior, salariatul trebuie să verifice stagiul de cotizare, solicitând un extras de cont de la CNPP sau consultând situația online.

Dacă se confirmă că angajatorul a reținut contribuțiile, dar nu le-a virat, se poate depune o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din județul unde firma își are sediul.

În cazul în care demersurile administrative eșuează, ultima soluție este acționarea în instanță a angajatorului pentru a obține constatarea raportului de muncă și obligarea acestuia la plata contribuțiilor restante.

Etichete:
Romania FM h50
Explorați cele mai recente și pertinente informații din România pe România FM, sursa dumneavoastră de încredere!
© 2024-2026 România FM. Toate drepturile rezervate!